Din cuprinsul articolului
Medic ginecolog, viral pe TikTok! „Mare parte din întrebări sunt despre infertilitate, sarcină și frica de sarcină”.
La 29 de ani, un medic ginecolog din Iași se bucură de o notorietate în creștere, după ce a devenit viral pe TikTok. Și-a deschis contul de un an și este urmărit de peste 200 de mii de persoane, cele mai multe fiind femei și adolescente.
Dr. Adrian Sescu este medic ginecolog în cadrul Maternității „Cuza Vodă” din Iași. Sfaturile sale sunt apreciate în mediul online. Prin intermediul unor filmulețe încărcate pe rețeaua de socializare, tânărul medic oferă sfaturi medicale.
Medic ginecolog, viral pe TikTok!
Mii de adolescente și femei din întreaga țară îi cer sfaturi în mediul online. Zilnic, medicul Adrian Sescu primește sute de întrebări legate de sarcină, dar și despre alte domenii medicale. Contul de TikTok a fost deschis în urmă cu mai multă vreme, însă primele filmulețe au fost publicate în luna noiembrie 2020.
Potrivit bzi.ro, într-un singur an, ginecologul ieșean a reușit să adune pe contul său peste 200 de mii de urmăritori.
„Ideea de a posta clipuri pe TikTok mi-a venit în urmă cu un an de zile. Mă uitam la unele videoclipuri legate de obstetrică pe YouTube și am zis că ar fi de ajutor să postez pentru a informa pacientele.
După o vreme am realizat că multe dintre gravidele care mă urmăresc pe TikTok sunt foarte puțin informate despre ceea ce reprezintă o sarcină și patologiile asociate. Am decis să dedic o parte din timpul meu pentru a vorbi și a ajuta cu unele sfaturi aceste paciente.
Sutele de întrebări pe care le primesc sunt în mare parte legate de sarcină, dar sunt multe paciente care prezintă interes pentru toate domeniile medicinei”, a declarat medicul Adrian Sescu, potrivit sursei citate.
Una dintre cele mai frecvente întrebări este „Pot rămâne însărcinată dacă…”
Medicul din Iași a dezvăluit că este urmărit de adolescente și tinere între 16 și 30 de ani, dar că primește foarte multe întrebări și de la fete mai mici de 16 ani. Cele mai multe întrebări sunt legate de viața sexuală și despre frica de sarcină.
„Încerc să răspund cât de repede pot, dar răspund când am puțin timp liber. Ceea ce îmi doresc să fac pe TikTok nu este să dau consultații, acestea se fac în cabinetul medical. De aceea, fiecare răspuns se termină cu «mergeți la un consult».
Marea majoritate a fetelor care îmi adresează întrebări fac parte din categoria de vârstă 16 – 30 de ani, dar am primit întrebări și de la persoane mai tinere de 16 ani. Acestea din urmă au o mare lipsă de informație ginecologică, deoarece în școli lipsește educația sexuală.
Din acest motiv avem o rată crescută de abandon școlar din cauza sarcinilor. Întrebările sunt diverse, dar în mare parte despre infertilitate, sarcină și frica de sarcină.
Una dintre cele mai frecvente întrebări este «pot rămâne însărcinată dacă…». Aș vrea să vă redau câteva întrebări haioase primite de la fetele din mediul online, dar, din cauza lipsei de educație sexuală în școli și din cauza mentalității unor părinți, aceste întrebări sunt mai mult dureroase decât comice.
Adolescenții nu au cu cine să comunice despre viața lor sexuală și despre riscul sau frica de sarcină. În Iași, din câte știu, sunt singurul care dă sfaturi medicale pe TikTok, dar în țară sunt cațiva medici care testează acest canal de comunicare”, a precizat dr. Adrian Sescu, medic ginecolog Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași.
A ales meseria de medic ginecolog din vocație
Dr. Adrian Vasile Sescu spune că nu există moment mai frumos în viața de medic obstetrician decât acela în care, după un travaliu lung și anevoios, medicul neonatolog îți spune APGAR-ul copilului și asiști la prima respirație a unui nou-născut.
„Primul meu contact cu spitalul a fost în anul 1 la medicină dentară, când am fost chemați de asistentul de anatomie la Maternitatea Cuza Vodă. Acela a fost momentul în care mi-am schimbat percepția asupra a ceea ce îmi doresc să fac în viitor. De-a lungul celor 6 ani mi-am schimbat alegerea de mai multe ori, trecând de la Medicină de urgență la Chirurgie pediatrică și Radiologie.
În vara de dinaintea examenului de rezidențiat am pus în balanță toate opțiunile și am conștientizat că mi se potrivește cel mai bine specializarea Obstetrică-Ginecologie. Cel mai important aspect care m-a determinat să aleg această specializare a fost dorința de a ajuta mamele să ducă la bun sfârșit o sarcină.
Nu există moment mai frumos în viața de medic obstetrician decât acela în care, după un travaliu de 12 ore, medicul neonatolog îți spune APGAR-ul copilului și asiști la prima respirație a nou-născutului”, declara pentru lapsihiatru.ro, medicul Adrian Sescu.