Categories: Ştiri sănătate

Medicul Gabriel Diaconu și propaganda vaccinului anti-covid-19. De ce sunt vaccinați cei din prima linie?

Într-o postare amplă pe rețelele de socializare, medicul Gabriel Diaconu își exprimă punctul de vedere cu privire la cel mai fierbinete subiect al momentului: vaccinul anti-covid-19.  Cu acest prilej explică și de ce persoanele din linia întâi trebuie să fie vaccinate primele: să fie un avantaj sau un dezavantaj?

„Aprozarul de gogomănii pe timp de criză e surprinzător de bine alimentat

Dintre acelea care se vând cel mai bine, acum că privim cu speranță la momentul când un vaccin contra COVID va fi pus în circulație, și ar putea opri malaxorul pandemic,

Probabil cea mai năstrușnică este aceea că acest vaccin (fie că vorbim de cel făcut de Pfizer, fie că vorbim de Astra Zeneca sau Moderna) ar fi făcut pe genunchi, la brișcă, drept urmare nesigur și potențial periculos.

Ideea – trebuie să recunosc – e foarte apetisantă. Ca și merdenelele, are gust bun, dar nu poți fi deloc sigur că face bine la sănătate.

În fapt ce deosebește această idee de o merdenea este natura ei malițioasă și răuvoitoare.

Hai să ne uităm la fapte.

Cursa pentru un vaccin lansată de companii, cu sprijinul țărilor, nu a plecat din constatarea că pandemia este un nou El Dorado financiar. A plecat din constatarea că acest nou patogen, în speță noul coronavirus, e capabil să omoare dramatic de mulți oameni. Mai mult, diferitele tratamente încercate pentru a reduce mortalitatea prin COVID au dat, în general, greș, iar rata de fatalitate rămâne teribil de ridicată în comparație cu alte virusuri care dau infecții de căi respiratorii.

Investiția în R&D (cercetare și dezvoltare) pentru orice produs farmaceutic este imensă. Ca să vă faceți o idee, pentru un medicament contra bolii Alzheimer cu potențial să oprească evoluția maladiei, giganții Lilly și Astra Zeneca au investit ficare jumătate de miliard de dolari. Potențialul de piață – dacă ar fi avut succes – era de câteva zeci de miliarde de dolari. Marginea de profit, ai putea remarca, era mare. Doar că și Lilly, și Astra Zeneca, au pierdut banii. Pentru că medicamentul nu a dat rezultatele așteptate, deși primele faze de evaluare prin studii la animal, și la om, erau încurajatoare.

Spirala descoperirii unui nou remediu în medicină este neiertătoare. Mai puțin de 10% din idei ajung să fie puse în practică. Și mai puțin de 5% dintre ele trec de fazele preliminare de evaluare. Trialuri (studii) încep și se termină cu o viteză amețitoare, astfel că – în cele din urmă – o foarte mică fracție din toate moleculele vindecătoare vor fi puse și la vânzare. Asta face ca bugetele Pharma pe anumite linii de inovație să fie foarte greu încercate. Iar din vaccinuri, până la cel anti-HPV sau anti-pneumococic, nu se mai făceau de mult bani.

Din care cauză mai multe companii Pharma aproape că încetaseră să mai producă. Drept urmare existau tot timpul probleme cu asigurarea stocurilor de vaccin.

Și asta pentru că, la fel ca și comerțul cu materiale de construcții, vânzarea de vaccinuri este una la volum, cu o margine foarte mică de profit per unitate.

Răspândirea COVID a văzut în universul producătorilor de medicamente o trezire la realitatea fundamentală pe care o trăim toți: suntem prinși în același calvar. Și marile companii producătoare de medicamente, ca și cele producătoare de automobile, ca și cele producătoare de parizer, au realizat că riscă falimentul dacă forța de muncă va continua să fie amenințată de boală. Astfel că și-au canalizat efortul către găsirea unui vaccin, au făcut schimb de informații (cod genetic secvențiat, flowcharturi de date cât privește potențiale locusuri de atac etc), și după care fiecare s-a dus pe un drum. Au aplicat ceea ce se numește în matematică ”echilibrul Nash”, adică au cooperat, în loc să concureze unele cu celelalte.

Și asta pentru că, indiferent ce arată datele vis-a-vis de cât de eficace e un vaccin vs. celălalt, toate vor fi puse pe piață, și toate vor ajunge la un destinatar.

Există un vaccin pe care mi l-aș face mai degrabă decât altul? Răspunsul meu e subiectiv dar, sincer, nu.

Îmi e teamă de potențiale reacții adverse, inclusiv unele care n-au apucat să fie scrise în prospectul medicamentului? Sincer, da. Dar – ca medic – sunt dispus să îmi respect meseria, să îi respect pe oamenii care au lucrat într-un timp fantastic de scurt pentru obținerea unui antidot la COVID, și să particip voluntar la campania de imunizare.

Pentru că alternativa, ca doctor, mi se pare foarte sulfuroasă. Să fii doctor și să spui ”aștept mai multe dovezi” sau ”să se vaccineze alții și mai vedem” e ca și cum ai scuipa semințe în cap oamenilor de rând. Datele respective, ulterioare, tot din imunizarea fraților noștri oameni vor veni. Și cele bune, și cele rele. Oamenii nu aleg să facă boala. Eu am ales să fac medicină.

Drept urmare, ca adult sănătos și fără probleme serioase de sănătate, eu unul găsesc că nu am scuză plauzibilă să zic ”pas”.

Doctorii vor fi în prima linie de vaccinare. E normal să fie așa. E firesc să fie așa. Dar nu pentru că am fi mai cu moț.

Ci pentru că firesc este să dăm noi exemplu, la fel cum Edward Jenner și-a administrat singur vaccinul (sic!) anti-variolică pentru a-i demonstra eficacitatea. E această moștenire ne-scrisă care ar fi trebuit să ne rămână în formația noastră internă, de sanitari, că – indiferent de remediu – nu vom folosi doar mintea, dar și morala, pentru a conduce oamenii către lumină” și-a încheiat postarea medicul Gabirel Diaconu.

 

 

Recent Posts

Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat un tratament revoluționar pentru Alzheimer

După reexaminarea avizului său inițial, Comitetul pentru medicamente de uz uman al EMA (CHMP) a…

3 minute ago

Horoscop 15 noiembrie: soarta zodiilor se schimbă la 180 de grade. Luna Plină în Taur este extraordinar de puternică și aduce daruri și NOROC URIAȘ la bani

Pe 15 noiembrie 2024, Luna Plină în Taur aduce schimbări majore în destinul zodiilor, fiind…

23 de minute ago

Cele mai norocoase două zodii în perioada 15 – 20 noiembrie. Scapă de datorii și fac achiziții importante

Cele mai norocoase două zodii în perioada 15 - 20 noiembrie. Perioada 15-20 noiembrie aduce…

10 ore ago

Combinația de medicamente care oprește progresia cancerului pulmonar cu peste 40% mai mult decât tratamentul standard

Progres revoluționar în tratamentul cancerului pulmonar: Combinația de medicamente care oprește avansarea bolii cu peste…

10 ore ago

Cum arată negii cancerigeni din zona intimă și cum îi poți trata

Cum arată negii cancerigeni. Negii genitali sunt mai mult decât simple excrescențe ale pielii sau…

11 ore ago

Testul medical gratuit care poate depista cancerul înainte de apariția simptomelor

Detectarea precoce a cancerului este esențială pentru a îmbunătăți șansele de tratament eficient și supraviețuire.…

11 ore ago

Citeste si: