Categories: Ştiri sănătate

Medicul Gabriel Diaconu: acestea sunt bolile pe care le poți dezvolta după vaccinare. „Practic te îneci în timp real”

Doctorul Gabriel Diaconu, infectat cu coronavirus și aflat pentru moment în izolare la domiciliu, a postat pe pagina sa de socializare un mesaj manifest în care a explicat, pe înțelesul tuturor, evoluția COVDI-19 în organismul uman dacă ești sau nu vaccinat împotriva coronavirusului.

„Numărul minciunilor în circulaţie despre COVID a atins de mult masa critică dincolo de care majoritatea oamenilor repetă cel puţin un fragment din teoria conspiraţiei, fie că ştie sau nu.  Includ aici oameni care fac mai greu acordul subiect-predicat, dar şi absolvenţi de facultate, inclusiv doctori.

Şi asta pentru că până şi cei mai circumspecţi dintre oameni rămân vulnerabili propriilor umbre, subiectivism sau limită a minţii. Să luăm, căci e important(ă), două aspecte legate de protecţia vaccinală:”tot faci boala”, respectiv  ”eşti la fel de contagios” precum un ne-vaccinat.

„Eşti la fel de contagios şi dacă te-ai vaccinat, şi dacă nu te-ai vaccinat”. Fals. Contagiozitatea e proprietatea virusului care se replică activ în organism. Nu e proprietatea ta. Deci SARS-CoV-2 (alpha, beta, gamma, delta) e un virus cu o ”contagiozitate” a lui. De aici lucrurile devin iarăşi nuanţate.”

Ce boli poți face după ce ai fost vaccinat anti-COVID

Pentru că oamenii sunt îngrijorați de faptul că s-ar putea îmbolnăvi chiar și după ce au făcut vaccinul împotriva coronavirusului, medicul Gabriel Diaconu a detaliat care sunt afecțiunile pe care românii le-ar putea dezvolta după imunizarea cu cele două sau trei doze.

„O persoană vaccinată, vs. non-vaccinată, are un portaj mult mai mic, doar la poarta de intrare, şi care îl face pe vaccinat mult mai puţin infecţios, până la punctul la care, spre exemplu, dacă pui doi vaccinaţi, unul cu Delta în nas celălalt sănătos, maximul care se poate întâmpla e să facă amândoi o răceală uşoară care dispare în 2 – 3 zile. Iar cu fiecare care ”răceşte” portajul e mai mic, sau deloc.

Prima boală COVID e ”răceala”. Da, pe asta o poţi face şi dacă eşti vaccinat, din simplul fapt că vaccinul nu-ţi ”imunizează” poarta de intrare, adică nasul şi gura. Acolo sunt celule ale sistemului imun specializate şi care produc un fel anume de anticorpi, care se numesc IgA.

A doua boală COVID e tulburarea coagulării prin inflamaţie sistemică. Ei, de aici lucrurile diferă remarcabil la vaccinat vs non-vaccinat. Pentru că ne-vaccinaţii, chiar dacă fac ori ba pneumonie, riscă mai mult să facă tromboze, infarct miocardic (IM), accident vascular cerebral (AVC), uneori în faza acută a infecţiei dar alteori la 2 – 3 luni după ce-au trecut prin boală (funcţie şi de alte variabile).

A treia boală COVID este SARS. Sau sindromul acut respirator sever. ”Sever” e cuvântul cheie aici. Afectează ţesutul care ţine plămânul laolaltă pe care îl ”inundă” cu substanţe care nu au ce căuta acolo. Distruge arhitectura plămânului, în mare măsură permanent, şi lasă nişte cicatrice foarte urâte dacă trăieşti să spui povestea. Sau te omoară. În doar câteva zile de la un plămân intact ajungi să pierzi 60 – 80% din funcţia lui respiratorie. Practic te îneci în timp real.”, a declarat specialistul pe rețelele de socializare.

Recent Posts

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

6 minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

26 de minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

56 de minute ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

o oră ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

2 ore ago

Citeste si: