Ieri, în ultima vineri din Postul Mare, când majoritatea dintre noi am fost liberi, un medic, un medic de familie dedicat a putut fi găsit la cabinetul sau din Otopeni. Cabinetul sau, Vlad Medical, avea ușa deschisă pacienților, chiar și a acelor fără programare.
Pașii m-au dus spre cabinetul medicului de familie pentru o analiză rapidă cu un test antigen pentru depistarea Helicobacter pylori, programare stabilită cu o zi înainte. Da, dacă nu știați se poate face o astfel de analiză, nu mai este nevoie de complicata intervenție endoscopică.
Da, era Vinerea Patimilor, Vinerea Neagra sau Vinerea Mare, zi de o importanță religioasă deosebită, conform tradiției creștine. Ziua în care Iisus a fost răstignit și a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc l-am găsit pe medicul primar, Vlad Viorel, la cabinet.
Școlit pe la noi și cu practică în secțiile de ATI din Anglia, medicul Vlad Viorel, medic primar în medicină de familie și medic specialist în medicină de familie, pasionat de meseria sa, este incapabil să refuze un pacient.
Deși la cabinetul domnului doctor se pot face programări, lucru pe care l-am apreciat, pacienții, cu metehne ancestrale, apăreau fără programare cu probleme de sănătate. Medicul primar, Vlad Viorel, îi poftea să aștepte să-i consulte și, cu jumate de gură, atrăgea atenția că este zi liberă pentru el.
Ne plângem cu toții, după 30 de ani, că anumiți medici nu sunt capabili să respecte pacienții, să nu ne facă să așteptăm ore întregi în fața cabinetului pentru o consultație. Când însă avem un medic care a înțeles să ne respecte, să ne ofere posibilitatea programării, venim neanunțați și dăm astfel peste cap un program. Câți ani va trebui să mai treacă pentru o schimbare de mentalitate reală, respectă să fii respectat?
Aveam să aflu că domnul doctor și-a lăsat asistenta liberă de Vinerea Mare, zi liberă stabilită de guvern, și cu atenție a consultat toți pacienții. Era puțin îngrijorat ca aceasta să nu-l certe dacă nu se va descurca cu registrele pe care trebuia să le completeze.
Degeaba vorbim de informatizarea sistemului, degeaba folosim cardul și transmitem datele. Vestita anchilozare în proceduri aberante persistă, nu am găsit tratament, personalul medical trebuie să mai piardă și timp completând nu mai știu ce registru. Nu m-am putut abține să nu observ acest lucru și să nu-l comentez.
În cabinet, telefonul suna, pacienți care aveau probleme. Pe unii dintre ei doctorul Vlad a făcut programare, un alt pacient a fost rugat să ajungă la cabinet până în ora 12.30, probabil simtomele prezentate i-au părut grave. Doctorul își propusese să plece la 11.30, în ziua liberă, în Vinerea Mare.
Un alt telefon mi-a atras atenția. Îmi cer scuze pentru indiscreție, era soția medicului. Aceasta, medic cu specializare stomatologie, îl întreba dacă a terminat și pot să meargă să-și rezolve lucrurile programate. Cu un ton calm i-a explicat că mai are pacienți și că va trebui să facă și curat, da, ați înțeles bine, curat, și a rugat-o să vină ea la cabinet. Din nou, indiscreția, a făcut să aflu că doamna Vlad era cu mașina la spălat. A rămas să se audă când termină și vor stabili atunci.
Când există dedicație și dragoste pentru medicină și semeni se poate, sărbători minunate domnule doctor!
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…