Din cuprinsul articolului
Cancerul pulmonar este cea mai frecventă formă de cancer ȋn rândul bărbaților români și principala cauză de deces prin cancer din România. Potrivit estimărilor Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene, din anul 2020, este cauza a 24,2% din totalul deceselor prin cancer.
Dr. Liviu Mugurel Bosînceanu, unul dintre cei mai experimentați medici de chirurgie toracică din țara noastră, și Dr. Diego Gonzáles Rivas, medic chirurgie toracică, predau chirurgilor români și din străinătate o tehnică chirurgicală minim invazivă, pentru tratarea cancerelor pulmonare.
În cadrul unui masterclass găzduit de Spitalul Memorial Băneasa, realizat în colaborare cu Rafi Medical și Reach Surgical, în perioada 5-7 aprilie, 24 de chirurgi români și bulgari vor asista, live, la patru intervenții chirurgicale uniVATS (Chirurgia Toracică Video-Asistată Uniportală) și vor ȋnvăța despre această metodă.
Această metodă necesită medici cu experiență
,,Chirurgia Toracică Video-Asistată Uniportală a câștigat un loc important în practica chirurgicală, și datorită faptului că implică o singură incizie, mică, la nivelul toracelui, prin care sunt introduse instrumentele chirurgicale și camera video. Putem astfel vizualiza cavitatea toracică, chiar ȋn timpul intervenției, și realiza un tratament sigur, pentru o varietate de afecțiuni, în special pentru cancerul pulmonar, o neoplazie cu tendințe ascendente, ce reprezintă o prioritate pentru sistemul de sănătate.
Această metodă necesită medici cu experiență și o tehnologie medicală avansată și mă bucur că avem tot mai mulți colegi dornici să ȋnvețe tehnici noi, ȋn beneficiul pacienților”, a declarat Dr. Liviu Mugurel Bosînceanu, medic primar chirurgie toracică, supraspecializat ȋn chirurgie robotică toracică.
Chirurgia toracică video-asistată (VATS) ocupă un loc important în cazul tehnicilor minim invazive. În comparație cu VATS multiportal, uniVATS asigură multiple beneficii pentru pacienți, precum: un traumatism toracic redus datorită unei singurei incizii, mai puține leziuni ale țesutului din apropiere, dureri postoperatorii reduse, timpul redus petrecut la terapie intensivă, durată mai scurtă de spitalizare, perioadă de recuperare mai rapidă, reducerea complicațiilor, rata mai mare de supraviețuire la 5 ani, un răspuns mai prompt al sistemului imunitar al pacientului la tratamentul oncologic.
Trainig-uile sunt fundamentale
Dacă în trecut indicațiile erau destul de restrânse și se puteau efectua intervenții chirurgicale video-asistate doar pentru tumorile pulmonare în stadii incipiente, odată cu trecerea timpului și cu progresele tehnologice, a apărut posibilitatea de a opera cazuri din ce în ce mai complexe.
„Dr. Diego González-Rivas și colegii din echipa medicală au raportat prima utilizare a lobectomiei uniVATS pentru cancerul pulmonar în stadiu incipient, în 2010. Acest efort de pionierat a fost urmat în scurt timp de câteva alte rapoarte despre utilizarea uniVATS pentru rezecția pulmonară, în special în Asia, unde uniVATS se potrivea perfect cu filosofia Chi, urmând mandatul de a nu perturba funcțiile inflamatorii și imunitare ale corpului.” („A brief history of uniportal video-assisted thoracic surgery”, Stijn Vanstraelen , Gaetano Rocco – 2022)
Pentru ca uniVATS să rămână o opțiune viabilă care poate atinge un nivel ridicat în ceea ce privește calitatea intervenției chirurgicale oncologice, este esențial ca medicii chirurgi să învețe arta acestei tehnicii, precum și provocările ei. Prin urmare, training-urile și modulele standardizate dezvoltate și organizate de experți sunt fundamentale.