Categories: Ştiri sănătate

Medicii de familie preiau şi atribuţiile specialiştilor oncologi. Deficit major de personal

Deficitul de medici specialişti în mai multe zone din ţară obligă autorităţile să ia măsuri neobişnuite de urgenţă în sprijinul pacienţilor. De altfel, statisiticile spun că spitalele româneşti au mai puțini medici decât necesarul.

Un raport al Curţii de Conturi relevă că România se situează pe penultimul loc din Uniunea Europeană în privința numărului de medici, cu un număr de 304,7 medici la 100.000 de locuitori. Grecia este în fruntea clasamentului cu 610,4 doctori la 100.000 de locuitori.

În aceste condiţii, Casa de Asigurări de Sănătate din judeţul Buzău a încheiat un acord cu medicii de familie prin intermediul căruia pot prescrie reţete medicale pentru bolnavii de cancer, pe fondul deficitului de medici specialişti.

Deficit generalizat pentru toate specialităţile medicale clinice

CAS atrage atenţia cu privire la un deficit generalizat pentru toate specialităţile clinice, necesarul de specialişti ridicându-se la aproximativ 400 de medici.

Specialităţile deficitare stabilite de către Comisia mixta paritară (CAS, Direcţia de Sănătate Publică si Colegiul Medicilor) sunt următoarele: alergologie şi imunologie, ATI, boli infecţioase, cardiologie, cardiologie pediatrică, chirurgie cardiacă, chirurgie generală, chirurgie buco-maxilo-facială, chirurgie pediatrică, chirurgie plastică, chirurgie toracică, chirurgie vasculară, dermatovenerologie, diabet, endocrinologie, gastroeneterologie, gastroenterologie pediatrică, genetică medicală, geriatrie şi gerontologie, hematologie, medicină internă, nefrologie, nefrologie pediatrică, neonatologie, neurochirurgie, neurologie, neurologie pediatrică, oncologie medicală, oncologie şi hematologie pediatrică, OG, oftalmologie, ORL, ortopedie, ortopedie pediatrică, pneumologie, pneumologie pediatrică, psihiatrie, psihiatrie pediatrică, radiologie, reumatologie, urologie, îngrijiri paliative, planificare familială, medicină fizică şi reabilitare”, informează CAS, potrivit Agerpres.

Doar trei medici specialişti într-un judeţ

Una dintre specialităţile deficitare este Oncologia, la nivel judeţean fiind doar trei medici specialişti care oferă tratament unui număr de peste 1.000 de pacienţi.

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

„Sunt 66 de contracte cu 231 de medici de specialitate dar avem un necesar de 393 de medici de specialitate. La Oncologie, de la data de 1 mai dl.doctor Vasilescu s-a pensionat, nu a mai continuat de la data de 1 mai relaţia cu CAS, au rămas aproape 1000 de oameni în tratament undeva în aer”, a precizat directorul CAS Buzău, Simona Anghel.

Ţinând cont de numărul mic de medici specialişti, raportat la pacienţii bolnavi de cancer, CAS a încheiat un acord cu medicii de familie pentru a putea să prescrie reţete medicale, procedură care în mod normal este realizată doar de către medicii oncologi.

„Am dat la toţi medicii de familie o hotărâre, un acord de la CAS să prescrie în baza scrisorilor medicale acele medicamente împotriva durerilor. Sunt foarte mulţi bolnavi pe Oncologie care sunt salariaţi şi au nevoie de concedii medicale iar concediile medicale medicii de familie nu le pot prescrie pentru 30 de zile, ci numai pentru 7 zile. Aici este o mare problemă”, a adăugat directorul CAS.

Totodată Comisia mixtă paritară a stabilit un număr de 11 cabinete medicale din zonele rurale sau zonele urbane cu populaţie de până la 10.000 locuitori cu sporuri de zonă cuprinse între 41% si 60%. Potrivit CAS, în cabinetele respective îşi desfăşoară activitatea 15 medici de specialitate.

Recent Posts

Detalii cutremurătoare despre drama trăită de Bela Karoly, antrenorul Nadiei Comăneci

Geza Poszar, fostul coregraf al lotului olimpic de gimnastică din perioada marilor performanțe ale Nadiei…

19 secunde ago

Guvernul României a suplimentat bugetul programului „Masă sănătoasă în școli

Guvernul României a suplimentat bugetul programului "Masă sănătoasă în școli" cu peste 9 milioane de…

10 minute ago

Viitorul ministru al Sănătății în administrația Trump va ancheta vaccinarea anti-COVID

Robert F. Kennedy Jr., care va coordona portofoliul de sănătate publică în administrația președintelui ales…

21 de minute ago

Regal de operă și balet pe scena Operei Naționale București

Între 11 și 17 noiembrie, prima scena lirică a capitalei și a României continuă să…

30 de minute ago

Zi neagră: marele campion s-a stins din viață, un simbol al forței și al perseverenței. O poveste de viață impresionantă

Geoff Capes, fostul campion la concursul World's Strongest Man și o figură notabilă în sportul…

40 de minute ago

Alegeri 2024: Numărul cetățenilor români așteptați la urne pentru alegerile prezidențiale și parlamentare. Numărul persoanelor cu drept de vot a crescut

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că, la data de 31 octombrie, în Registrul electoral…

o oră ago

Citeste si: