Din cuprinsul articolului
Incendiu Popești-Leordeni. Două dintre cele cinci victime cu arsuri majore ale incendiului de la Popești-Leordeni ar urma să fie transferate în străinătate. Au arsuri pe suprafețe importante ale corpului, iar Raed Arafat a declarat că au fost deja făcute demersuri pentru transfer.
Vineri, la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Bagdasar-Arseni’ au fost aduşi doi pacienţi din cei cinci care au suferit arsuri ca urmare a accidentului produs la un operator economic de pe raza localităţii Popeşti – Leordeni.
Potrivit unei informări a spitalului, primul pacient, în vârstă de 54 de ani, a fost diagnosticat cu arsură prin flacără – explozie în spaţiu închis, grad II A – II B – III, pe aproximativ 70% din suprafaţa corporală, cu afectarea căilor respiratorii.
Cel de-al doilea pacient, în vârstă de 43 de ani, a fost diagnosticat de asemenea cu arsură prin flacără – explozie în spaţiu închis, grad IIA – IIB – III, pe 55% din suprafaţa corporală şi arsuri de căi respiratorii.
Se recomandă transferul către centre din străinătate
”După acordarea îngrijirilor şi efectuarea intervenţiilor urgente de către o echipă coordonată de dr. Eugen Turcu şi dr. Sabina Ciuvică-Tănăsescu, Comisia constituită la nivelul SCUBA conform Ordinului MS nr. 2.063/2020 a recomandat transferul celor doi pacienţi în centre de mari arşi din străinătate”, informează sursa citată.
Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, şeful DSU, a precizat vineri, referindu-se la cele cinci persoane rănite grav în urma exploziei de la centrul de deşeuri din Popeşti-Leordeni, că acestea au suferit arsuri pe o suprafaţă importantă a corpului şi la nivelul căilor respiratorii, ”ceea ce face prognosticul şi mai rezervat”.
”Sunt arşi pe o suprafaţă importantă a corpului, sunt arşi şi la nivelul căilor respiratorii, ceea ce face prognosticul şi mai rezervat. Au ajuns la Spitalul Bagdasar şi la Spitalul Floreasca. (…) Am discutat cu doamna Mihăilă inclusiv posibilitatea, dacă va fi necesar, să-i ducem afară. Vor fi aceste comisii prevăzute prin ordin de ministru care vor evalua cazul fiecăruia dintre cei cinci”, spunea Arafat la Digi 24.
7 persoane au ajuns la spital după incendiul izbucnit într-o hală de reciclare
El a arătat că s-au făcut deja demersuri pentru a se găsi locuri în străinătate pentru cei cinci pacienţi cu arsuri grave, care sunt intubaţi.
”Noi am întreprins deja primii paşi pentru a găsi locuri afară prin ataşaţii Ministerului de Interne şi există locuri unde putem să-i ducem. Nu avem un loc pentru toţi cinci la un loc. (…) Deja avem identificate un număr de locuri în Germania, Belgia, se caută şi în Austria, că este mai aproape”, a menţionat Arafat.
Şapte persoane au fost transportate la spital, dintre care şase cu arsuri şi unul expus la fum – acesta este bilanţul incendiului izbucnit vineri la un utilaj într-o hală de reciclare din oraşul Popeşti-Leordeni.
Dintre cele şase persoane cu arsuri, cinci au necesitat intubare, iar a şasea are arsuri minore.