Sari la conținut

Medicii britanici avertizează în legătură cu bacteriile rezistente la antibiotice: ,,Răspândirea acestora ar putea crea un scenariu apocaliptic”

Dacă nu sunt luate măsuri de urgență, creșterea rezistenței la antibiotice va lăsa milioane de oameni vulnerabili în fața bacteriilor netratabile. Chiar și operațiile de rutină pot deveni letale. Unii experți sunt de părere că ne întoarcem la era de dinainte de antibiotice. O eră post-antibiotice înseamnă de fapt sfârșitul medicinei moderne. Lucruri comune cum ar fi durerea în gât sau genunchiul julit al unui copil ar putea cauza din nou,

 moartea.

 ,,Dacă nu facem ceva acum, oricine va ajunge la spital pentru o operație minoră ar putea muri, din cauza unei infecții obișnuite care nu poate fi tratată cu antibiotice. Operațiile de rutină pot deveni letale din cauza riscului de infecție,’ spune prof. Dame Sally Davies.

În timp ce infecțiile devin din ce în ce mai greu de tratat, nicio nouă clasă de antibiotice nu a mai fost descoperită din 1987.

În ultimii 5 ani, numărul cazurilor de infecții cu forme ale bacteriei E.coli rezistentă la antibiotice a crescut cu 60%. Astfel, boli care erau, la un moment dat, tratabile precum tuberculoza, devin mult mai greu ;i mai scump de tratat. „Chiar și cu cele mai bune îngrijiri, doar puțin peste 50 la sută din acești pacienți vor mai fi vindecați”, a mai spus Davies.

Un alt motiv de îngrijorare este creșterea numărului celor infectați cu o familie de bacterii rezistentă și la cele mai noi antibiotice de pe piață. În multe cazuri, aceste infecții sunt imposibil de tratat. Experții americani au numit acestă familie de bacterii care nu reacționează la tratamentul cu antibiotice „bacteria de coșmar”. Medical, este numită Carbapenem-Resistant Enterobacteriaceae (CRE), putând ucide jumătate dintre oamenii pe care ajunge să îi infecteze. De asemenea, se poate răspândi și la alte bacterii și le poate ajuta să devină rezistente la medicamente.

De regulă, apare la persoanele care sunt spitalizate pentru perioade lungi de timp, dar și bătrânii care stau la pat. „CRE este un coșmar pentru că cele mai noi antibiotice nu funcționează iar pacienții ajung să facă infecții netratabile”, potrivit directorului CDC Tom Frieden. În SUA, noua bacterie a fost găsită în spitale și centre de îngrijire din 42 de state.

 

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel