Categories: Ştiri sănătate

Medicii au confundat simptomele unei boli mortale cu stres și constipație, iar când pacientul a început să verse…

A mers de 10 ori la urgență, iar sfatul pe care l-a primit pacienta a fost să danseze sau să facă yoga pentru a trata ceea ce doctorii credeau că este un intestin lent sau anxietate excesivă.

Medicii de la un Spital din Canada au confundat simptomele unei boli mortale cu stres sever și constipație și au trimis acasă o tânără în vârstă de 21 de ani.

Tânăra susține că a mers pentru prima dată la spital în luna mai a acestui an, plângându-se de lipsă de putere și dureri severe în partea dreaptă a abdomenului.

Medicii au făcut analize de sânge, ecografie și tomografie. În urma examinărilor, care nu au evidențiat patologii periculoase, pacientul a fost trimis acasă.

Cu toate acestea, durerile pe care le-a experimentat au fost atât de puternice încât a fost nevoită să se întoarcă din nou la spital. Din păcate, stările ei au fost din nou ignorate de medicii de la camera de gardă.

Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

„În timp doctorii și asistentele își vedeau de treaba lor, am țipat: „Dacă cineva nu mă ajută, o să mor.” La un moment dat, o asistentă medicală a spus cu nonșalanță: „Nu știu ce așteptări ai tu de la mine, dar ești o fată sănătoasă de 21 de ani”, povestește tânăra.

S-a prezentat de 10 ori la urgență

Joy mai spune că a mers de 10 ori la urgență, iar sfatul pe care l-a primit a fost să danseze sau să facă yoga pentru a trata ceea ce medicii credeau că este un intestin lent sau anxietate excesivă, înainte de a o trimite din nou acasă.

Fata a mers la medicul de familie, care a sfătuit-o să solicite ajutor chirurgical.

Diagnostic pus după multe vizite la Spital

Starea lui Spence s-a deteriorat atât de mult încât nu a putut să stea în picioare din cauza durerii severe, însoțită de leșin. Medicii i-au luat în serios plângerile abia după ce a început să verse. Conținutul vomei a căpătat o nuanță verde-negru. Abia atunci, un medic cu experiență a pus diagnosticul de apendicită.

Pacienta a fost dus de urgență în sala de operație, de unde apendicele, care la acel moment ajunsese într-un stadiu de cangrenă, a fost îndepărtat.

Starea de sănătate a lui Spence este acum în afara oricărui pericol, dar ea încă încearcă să-și revină. Din cauza traumei psihologice, ea a slăbit mult.

Deși a trecut ceva timp de la operație, tânăra se trezește adesea în miezul nopții cu atacuri de panică și nu se poate opri din plâns.

Recent Posts

Medic: Mănâncă aceste alimente înainte de culcare și nu te vei mai trezi noaptea

Un somn neîntrerupt este ceea ce mulți oameni își doresc. Și uneori să-l atingi nu…

2 ore ago

Ce se întâmplă în corp dacă mănânci ceapă în fiecare zi. Beneficii uimitoare

Ce se întâmplă în corp dacă mănânci ceapă în fiecare zi. Această legumă este un…

4 ore ago

A fost dezvăluită CHEIA încalzirii eficiente și sigure a locuințelor

A fost dezvăluită CHEIA încalzirii eficiente. Cheia încălzirii eficiente şi sigure a locuinţelor din Capitală…

4 ore ago

Horoscop 20 noiembrie. Balanțele și Berbecii pot răsufla ușurați. Primesc vești bune despre niște probleme legale

Horoscop 20 noiembrie. Astrele predispun la relații armonioase, la energie bună în plan amoros și…

4 ore ago

Pierderea mirosului poate fi un semn mai puțin cunoscut pentru mai multe afecțiuni grave, de la sinuzită, la Alzheimer și diabet

Pierderea mirosului, cunoscută medical sub numele de anosmie, poate fi un simptom alarmant care indică…

5 ore ago

Citeste si: