Categories: Expertul zilei

Medicii alergologi atrag atenția. ”Aceasta este singura cale de a evita exacerbările și de a obține controlul bolii”

Din cuprinsul articolului

Medicii alergologi atrag atenția pacienților cu astm să nu renunțe la terapie și să fie extrem de responsabili, în această perioadă. Ziua Mondială a Astmului este marcată în întreaga lume în prima zi de marți a lunii mai.

Evenimentul, organizat de către Inițiativa Globală pentru Astm (Global INitiative for Asthma – GINA), are ca obiective atragerea atenției asupra astmului, îmbunătățirea calității îngrijirii persoanelor cu această afecțiune și asigurarea tratamentului adecvat în fiecare etapă a afecțiunii.
Sloganul din acest an este ”STOP deceselor cauzate de astm!”.
În contextul pandemiei COVID-19, Societatea Română de Alergologie și Imunologie Clinică (SRAIC) și Societatea Română de Pneumologie (SRP) atrag atenția asupra cum afectează această situație excepțională în care ne aflăm persoanele care suferă de astm.
”Este extrem de important ca pacienții cu astm să evite în această perioadă complicațiile și să fie foarte responsabili în ceea ce privește tratamentul. Îi rog să nu își întrerupă terapia. Și mă refer atât la medicația inhalatoare care cuprinde și corticoizi inhalatori, cât și la agenții biologici. Întreruperea tratamentului duce frecvent la agravarea astmului, ceea ce poate pune în pericol viața pacientului. Conceptul de prevenire a complicațiilor are acum o nouă dimensiune. Devine evident pentru tot mai multă lume ce înseamnă terapie intensivă și ventilație asistată.” spune prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, președintele Societății Române de Pneumologie.

Aici este mesajul video integral al prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, cu ocazia Zilei Mondiale a Astmului.

Medicii alergologi atrag atenția

“Este esențial ca pacientul astmatic să respecte tratamentul întocmai cu indicațiile medicului de specialitate, în conformitate cu faza bolii. Aceasta este singura cale de a evita exacerbările și de a obține controlul bolii. Astmul beneficiază astăzi de tratamente complexe, administrate cu ajutorul variatelor dispozitive inhalatorii, asigurând reducerea inflamației și spasmului bronșic, dar și de terapii biologice, care pot controla simptomele bolii, astfel încât chiar și persoanele cu forme severe să ducă o viață cât mai apropiată de normal. Imunoterapia cu vaccinuri alergenice rămâne o altă metodă terapeutică rezervată unor cazuri de astm alergic, în special în populația pediatrică.” spune conf. dr. Roxana Bumbăcea, președintele Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică.

Aici este mesajul video integral al conf. dr. Roxana Bumbăcea, cu ocazia Zilei Mondiale a Astmului.
Contextul pandemic a scos în evidență impactul bolilor respiratorii în general, al astmului bronșic în particular, ca o importantă problemă de sănătate publică, problemă care necesită supraveghere și evaluare continue.

Datele epidemiologice arată în continuare o creștere importantă a numărului de pacienți, în condițiile expunerii la factorii de mediu – poluare, alergeni – sau sociali – fumatul, ceea ce determină o presiune tot mai mare asupra sistemelor de sănătate.
Un dialog continuu cu pacienții este important și din acest punct de vedere, atât SRAIC, cât și SRP consideră că migrarea spre digital a comunicării medicale cu pacienții devine o prioritate. În acest fel, simptomele pacienților vor fi identificate la timp și îndrumările medicilor vor fi posibile fără ca pacienții să fie nevoiți să iasă din casă.

De altfel, specialiștii SRAIC și SRP au pregătit mesaje video pentru pacienții cu astm. Acestea sunt disponibile aici:

Mesaj despre Ziua Astmului, conf. dr. Roxana Bumbăcea, medic primar alergologie și imunologie clinică, președintele Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică
Noutăți în astmul alergic pediatric – șef de lucrări dr. Camelia Berghea, medic primar alergologie și imunologie clinică, vicepreședinte SRAIC
Actualități în tratamentul astmului alergic sezonier – prof. dr. Carmen Bunu Panaitescu, medic primar alergologie și imunologie clinică, vicepreședinte SRAIC.
https://srp.ro/zma2020.aspx :
Astmul în 2020 – între o schimbare majoră de paradigmă și recomandările în contexul pandemiei – prof. dr. Florin Mihălțan, președintele Secțiunii de Somnologie și Ventilație Noninvazivă din cadrul SRP
SRP și Ziua Mondială a Astmului. Peste 14 ani de tradiție în campaniile de educație – prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, președintele Societății Române de Pneumologie
Astmul la copii și Astmul sever – prof. dr. Roxana Nemeș, președintele viitor al Societății Române de Pneumologie
Astmul în contextul COVID-19 – conf. dr. Claudia Toma, Directorul Școlii SRP
Pacienții întreabă, noi răspundem

Recent Posts

666: Ce semnificație are acest număr de temut, potrivit experților în numerologie

Numărul 666 sau „numărul bestiei” în Noul Testament nu are proprietăți matematice remarcabile, dar dacă…

3 ore ago

Semnele care anunță demența încă din tinerețe, confundate cu alte boli

Semnele care anunță demența încă din tinerețe. Numeroase boli dezvoltate la bătrânețe pot fi "prevestite"…

3 ore ago

Horoscop chinezesc: Întorsătură totală în viața acestor zodii

Horoscop chinezesc pentru finalul lunii noiembrie. Este o perioadă a schimbărilor și o oportunitate pentru…

4 ore ago

Adio gripă și răceală: Cum se prepară leacul băbesc care îmbunătățește sănătatea instant

Ai răcit? Poate simți deja durere în gât, dureri musculare sau tuse seacă, însă, poți…

4 ore ago

Premiu pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital

Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…

5 ore ago

Boala epocii moderne capătă amploare. Îngreunează calea către un diagnostic precis

Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…

5 ore ago

Citeste si: