Din cuprinsul articolului
Punct de vedere al medicilor legiști, membrii în consiliul superior de medicină legală referitor la poziția publică a Președintelui colegiului medicilor din România.
Medici legiști, despre anchetele de malpraxis! Ca răspuns la poziția exprimată în mass-media de către președintele Colegiului Medicilor din România, Dr. Daniel Coriu, referitor la ampla dezbatere publică a unui caz particular privind acuze aduse unor cadre medicale, cu generalizarea de către domnia sa la întreg fenomenul acuzelor de deficiențe în acordarea îngrijirilor medicale, Rețeaua de Medicină Legală dorește să puncteze o serie de aspecte potențial generatoare de neclarități și să corecteze unele afirmații ale domniei sale:
Anchetele de malpraxis ar trebui să conțină obligatoriu opinia unui expert medical independent
„Referitor la afirmația din presă conform căreia anchetele de malpraxis ar trebui să conțină obligatoriu, nu opțional, opinia unui expert medical independent, dorim să îi reamintim domnului doctor (având în vedere numeroasele discuții și dezbateri anterior avute) faptul că malpraxisul medical se stabilește în conformitate cu prevederile Legii 95/2006, în cadrul unei comisii din cadrul Direcțiilor de sănătate publică, comisii a căror decizie se bazează CHIAR PE opinii de specialitate medicală (solicitate de către această comisie, unor medici înscriși pe liste dedicate acestui scop – de a emite puncte de vedere profesionale în specialitatea în care activează). Decizia comisiei care stabilește malpraxisul medical nu este în niciun fel analiză medico-legală”.
Necesitatea unui corp expertal al medicilor
„Dl. doctor vorbește despre necesitatea unui corp expertal al medicilor. Conform legislației în vigoare, singurii medici care au capacitate expertală judiciară dobândită prin pregătire specifică în acest sens în cadrul rezidențiatului, sunt medicii legiști și medicii de expertiza capacității de muncă.
Activitatea expertală este diferită de cea medicală, necesitând o evaluare complexă, atât medicală, cât și juridică, care se învață în ani de zile, în cadrul rezidențiatului (având drept scop tocmai acumularea noțiunilor de interferență cu Dreptul pentru a putea oferi justiției instrumentele de lucru adecvate acesteia).
- Medicii de alte specialități pot participa la efectuarea unor expertize, în calitate de specialiști, atât la solicitarea unei comisii medico-legale, cât și a organelor de justiție, dar ei nu au calitate expertală, ci sunt chemați ca referenți de specialitate cu rolul de a clarifica unele aspecte medicale ale cazului, care, într-adevăr, pot fi uneori accesibile în înțelegerea deplină a semnificației doar unui profesionist în acea nișă;
- Medicii legiști nu emit opinii medicale, ci elaborează expertize medico-legale bazate de probe care depășesc ca spectru sfera documentației medicale, fiind apanajul unei anchete, dar și al solicitărilor proprii medicinei legale de suplimentare a datelor necesare. Acestea constau în examinări medico-legale, în evaluarea documentelor medicale, realizarea de analize de laborator, alte tipuri de examinări criminalistice, material probator pus la dispoziție de organele de anchetă/judecată etc.
Probele se analizează în funcție de cunoștințele științifice medicale generale și de cele particulare cazului, dar și raportat la cele juridice, nefiind bazate exclusiv pe datele medicale.
O expertiză medico-legală răspunde unor întrebări dispuse de către organul de justiție
Trebuie avut în vedere faptul că o expertiză medico-legală răspunde unor întrebări dispuse de către organul de justiție, care pentru a-și forma o opinie proprie, sublimează neclaritățile pe care le are prin elaborarea unor obiective țintite, adresate punctual și explicit expertului – medic-legist.
- „Din acest motiv pot exista discordanțe, uneori extrem de evidente, între modul în care un caz este evaluat de un medic legist versus un medic de altă specialitate, plecând de la însuși scopul distinct pe care îl au cele două tipuri de evaluări. Rolul medicilor legiști în cadrul expertizelor privind deficitele în acordarea îngrijirilor medicale este de a „interpreta” datele medicale și biologice ale pacientului unic, în contextul judiciar / criminalistic complet al cazului, astfel încât ele să poată avea valoare probatorie în justiție, și nu doar de a stabili conexiuni fiziopatologice, teoretice – generalizante.
- Rețeaua de medicină legală își exprimă întreaga disponibilitate de a colabora cu specialiști din alte domenii medicale în activitatea expertală, inclusiv prin realizarea unor protocoale instituționale. În acest sens, Consiliul Superior de Medicină Legală propune public Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Stomatologi din România, Colegiului Farmaciștilor, dar și altor organizații profesionale încheierea unor protocoale de colaborare, care să faciliteze participarea specialiștilor în cadrul comisiilor medico-legale pe baze transparente;
- Menționăm că și în momentul de față, opiniile specialiștilor din diverse specialități medicale sunt deseori solicitate și incluse în expertizele medico-legale, și sunt luate în considerare în formularea concluziilor medico-legale, atât timp cât sunt concordante cu celelalte informații din dosarul cauzei avute la dispoziție și au rezonabilitatea științifică necesară aplicabilă cazului particular evaluat. Accentuăm însă faptul că aceste colaborări au fost, în mare parte, întrerupte în ultimii ani, exact datorită refuzului Colegiului Medicilor de a sprijini Rețeaua de Medicină Legală cu opinii de specialitate, din dorința, public exprimată, de a avea un corp expertal propriu.
Acest lucru a făcut ca multe expertize, care au avut nevoie de opinii de specialitate, să fi fost temporizate, până când acestea au putut fi obținute. Alteori, acestea nu au putut fi obținute ca urmare a refuzului referenților de specialitate (motivat pe marea responsabilitate juridică pe care o implică, pe lipsa unei reale motivări etc.), iar medicii legiști nu au putut răspunde complet la obiectivelor dispuse, tocmai din dorința de a nu emite doar „opinii”, ci răspunsuri pertinente, bazate pe dovezi.
- Precizăm faptul că, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală și ale celui de procedură civilă, organul de justiție poate apela, separat de solicitarea unei expertize medico-legale, la obținerea unor puncte de vedere (declarații de martor expert) din partea unor profesioniști în specialitatea medicală specifică unui anume caz.
- Înțelegem faptul că se dorește din partea Colegiului Medicilor din România o schimbare radicală de paradigmă legislativă, mult mai largă, inclusiv decriminalizarea penală a actului medical cu statut de impunitate a corpului medical.
- Rețeaua de Medicină Legală susține această atitudine pentru greșelile medicale produse din culpă și își manifestă întreaga disponibilitate de a ajuta la găsirea celor mai bune căi de a rezolva aceste probleme, având în vedere atât binele pacienților, cât și al medicilor.
- Ca atare, în acord și cu demersurile anterioare ale rețelei de Medicină Legală – numeroase, dar, cum cu stupoare și neplăcută surprindere am constatat, ignorate de către Colegiul Medicilor din România – ne reiterăm disponibilitatea de a readuce colaborarea celor două instituții la un nivel de eficiență și funcționalitate, benefice actului de justiție și justițiabililor”, potrivit unui comunicat CMR.