Gheorghe Zastavnitchi este un medic chirurg tânăr care a acceptat să facă parte din echipa Medici Fără Frontiere. Despre modul în care viața sa s-a schimbat, despre provocări, toleranță, trăiri unice și astfel de pacienți puteți afla din interviul pe care medicul l-a acordat în exclusivitate pentru Doctorul Zilei.
Domnule doctor, spuneți-ne ce v-a determinat să acceptați această provocare?
Probabil mai multe lucruri m-au determinat să fiu parte din echipa celor de la Medici Fără Frontiere. Cred că dorința de a ajuta, ceea ce este absolut normal pentru medici, dar și curiozitatea precum și dorința de a accepta noi provocări.
În ce a constat acceptarea dumneavoastră în program? Ce a trebuit să faceți ca să fiți selectat?
Totul a început cu un mail la reprezentații Medici Fără Frontiere din Austria în primăvara anului 2012. Atunci au fost solicitate diplomele de medic generalist și chirurg. Ulterior a avut loc examinarea dosarului, apoi am fost invitat la o convorbire, eram în septembrie 2012. Acea convorbire a durat 2 zile, a fost mai mult o testare psihologică și peste o săptămână am primit răspuns că sunt acceptat în echipa medicală. În ianuarie 2013 am fost invitat la Viena la un curs de pregătire pentru prima misiune care a durat o săptămână, iar in mai 2013 am primit prima misiune.
De câte ori ați fost plecat și pentru câte luni?
Prima misiune a fost în Somalia mai – august 2013, după care au urmat două misiuni în Republica Central Africană în iulie – septembrie 2014 și mai – august 2015, încă o misiune în Republica Democratică Congo ianuarie – februarie 2016 și Republica Burundi septembrie – noiembrie 2016.
Ce anume din activitatea dumneavoastră de chirurg v-a uimit, v-a impresionat în mod deosebit pe acele meleaguri?
Probabil complexitatea cazurilor pe care trebuie să le gestionezi. Uneori te gândești cum este posibil așa ceva. Acasă nu te întâlnești cu astfel de cazuri. Este o experiență de viață și profesională unică, nu cred că poți avea așa ceva în afara misiunilor.
Povestiți-ne o întâmplare care v-a marcat.
Au fost mai multe. Dar cred ca am fost profund afectat emoțional de un tânăr căruia am fost nevoit să-i amputez membrul inferior pentru ai salva viața și care la externare mi-a mulțumit. Iar eu mă gândeam că dacă ar fi venit în primele ore de la traumă și nu peste patru luni sigur pleca acasă pe picioare.
Dar un bolnav, un pacient care v-a rămas în suflet și pe care l-ați salvat?
Și acum țin minte și numele (dar nu-l pot divulga), era o mică pacientă de 3 ani cu o infecție urâtă la picior și care a avut o evoluție foarte bună. Desigur au fost mai multe cazuri care au lăsat doar emoții pozitive.
Ce i-ați sfătui pe medicii care ar dori să participe la așa experiențe?
Ce să spun, sigur o să fie o experiență unică în viață, din toate punctele de vedere. Le recomand să se informeze bine ce este și ce înseamnă Medici Fără Frontiere, ce vei face dacă te hotărăști să devii parte din acesta familie. Persoanele care își doresc această experiență trebuie să fie foarte tolerante și să fie gata să accepte unele lucruri care sunt mai neobișnuite pentru cultura noastră. În rest vreau doar să-i încurajez să încerce cel puțin odată. Sunt multe șanse să fie infectați cu acel “virus” și poate nu se opresc la doar o singură misiune.
