Este considerată una dintre plăcerile vinovate ale vieții, dar acest lucru e pe cale să se schimbe.
Oamenii de știință spun acum că dacă mâncăm regulat câteva bucăți de ciocolată vom avea parte doar de beneficii. Un studiu a scos la iveală că persoanele care consumă în mod regulat ciocolata sunt mai puțin predispuse la accidente vasculare cerebrale și boli de inimă.
Descoperirile care au la bază un studiu de 12 ani realizat pe 21.000 de britanici sugerează că un consum de ciocolată neagră sau cu lapte ar putea fi benefic pentru sănătate.
Persoanele care au un risc crescut de boli de inimă sunt de multe ori sfătuiți să excludă alimentele dulci din dieta lor. Dar cercetătorii a căror lucrarea a fost publicată în revista medicală Heart, au declarat: „nu există nicio dovadă că ciocolata ar trebui evitată de către cei cu risc cardiovascular.”
Ei au descoperit că persoanele care au mâncat regulat ciocolată – dintre care unii au consumat până la 100 g pe zi – au fost cu 11% mai puțin predispuse să sufere un atac de cord, accident vascular cerebral sau alte probleme cardiovasculare decât persoanele care nu au consumat deloc.
Consumul de ciocolată a fost, de asemenea, asociat cu o scădere cu 25% a riscului de a muri din cauza problemelor cu inima. Autorii studiului – de la Universitatile din Aberdeen, Manchester, Cambridge și Anglia de Est au subliniat însă că nu pot trage concluzii definitive cu privire la cauza și efect.
Cercetatorii cred că beneficiile pentru sănătate ale ciocolatei se datorează flavonoizilor – antioxidanți prezenți în ciocolata neagra, benefici circulației sangvine. Dar ciocolata cu lapte, care este de obicei considerat a fi mai puțin „sănătoasă” poate avea, de asemenea, beneficii importante.
Acest lucru poate indica faptul că nu numai flavonoizii, ci și alți compuși, din ciocolată sunt buni pentru inimă.