Medicamentele contrafăcute, un pericol pentru sănătatea românilor. Paracetamol, în pastilele pentru tratarea cancerului, în locul substanței active

Medicamentele contrafăcute. Organizația Mondială a Sănătății avertiza că unul din 10 medicamente achiziționate în țările cu venituri mici și mijlocii fie nu respectă standardele produsului original, fie este contrafăcut. Avertismentul datează de acum șapte ani, însă, situația nu a evoluat în bine. De exemplu, în 2019, au fost descoperite loturi ale unui medicament utilizat în tratatea cancerului care folosea paracetamol în locul substanței active originale. Un an mai târziu, au fost depistate medicamente antivirale folosite în tratamentul hepatitei cronice C contrafăcute în Brazilia sau Turcia.

Sunt doar câteva exemple dintr-o listă mult mai extinsă, pentru că, în prezent, pe piață există numeroase medicamente noncoforme sau contrafăcute, comercializate preponderent online de către site-uri sau persoane neautorizate.

,,Ȋnțeleg nevoia și uneori chiar disperarea pacienților când nu au acces la tratamentele de care au nevoie. Din păcate, acestea sunt speculate de către persoane al căror unic obiectiv este să facă profit de pe urma suferințelor bolnavilor. Atunci când sunt crize ȋn piață și lanțuri mari de farmacii nu pot oferi anumite medicamente, nu poți să te gândești că Gigel sau Costel de pe un marketplace sau o pagină de Facebook a reușit să facă rost de zeci sau sute de cutii din produsele respective.

Evident e ceva ȋn neregulă aici. Maxim putem spune că avea pe acasă câteva folii sau pastile pe care nu le-a mai folosit, dar nu ai de unde să știi de când sunt și dacă nu au expirat ȋntre timp. Ȋn astfel de cazuri, trebuie discutat cu medicul sau cu farmacistul, ei sunt ȋn măsură să recomande alternative la tratamentul care se nu găsește”, spune Ciprian Militaru, fondatorul Eumed.ro, o farmacie online cu sediul ȋn Germania.

Cele mai cerute medicamente false

În general, pe primele locuri în topul celor mai falsificate medicamente sau suplimente naturale se află produsele pentru slăbit, pentru îmbunătățirea performanțelor sexuale și cele pentru tratatea bolilor grave (cancer, diabet etc.)

În majoritatea cazurilor, acestea sunt promovate ca remedii cu „eficacitate garantată“ și „rezultate rapide“. Un alt aspect comun este cel al lipsei contraindicațiilor – în cel mai bun caz, ele se rezumă la câteva mențiuni succinte referitor la potențialele efecte adverse. Nu există însă medicament „garantat“ și care să nu implice posibile riscuri, oricât de rare sau minore ar fi ele. Până și medicamente uzuale, precum aspirina sau vitamina C, pot genera neplăceri în anumite cazuri.

Alteori, produsele contrafăcute apar pe piață conjunctural, atunci când anumite categorii de medicamente încep să se găsească cu greutate în farmacii. Este o situație frecventă în România, care se confruntă anual cu lipsuri severe de produse farmaceutice.

Riscurile asociate medicamentelor falsificate

Atunci când cumpără produse farmaceutice contrafăcute, oamenii achiziționează, de fapt, medicamente care nu reușesc să trateze afecțiunile de care suferă sau să prevină anumite boli. Acest lucru reprezintă nu doar o risipă de bani, ci și un risc real de sănătăte.
În unele cazuri medicamentele contrafăcute pot să nu conțină niciun ingredient activ. Sunt deja celebre cazurile anumitor vaccinuri care conțineau soluții saline sau ser fiziologic. Efectul în asemenea situații nu este însă unul inofensiv, ci poate fi grav dacă respectivele produse sunt folosite în tratamentul unor afecțiuni medicale severe.

Falsurile pot, de asemenea, să conțină o doză inadecvată de substanță activă, ceea ce poate duce la supradoze accidentale. În alte situații, ingredientele folosite pot să nu corespundă recomandărilor de tratament originale, cazuri în care pot apărea efecte adverse dure.
Sunt frecvente cazurile persoanelor care au folosit medicamente contrafăcute de slăbire, administrate fără recomandarea unui medic, și care au ajuns la spital cu probleme cardiace severe.

,,Slăbitul nu este un proces care să se ȋntâmple peste noapte, fără să lase urme la nivelul sănătății organismului. Orice produs care vă promite asta, fie nu livrează rezultatele dorite, fie vă generează probleme suplimentare ale inimii, rinichilor, ficatului, stomacului șamd. Orice produs găsiți pe internet, citiți cu atenție prospectul, căutați autorizația de punere ȋn piață, dacă există, verificați farmacia/magazinul care ȋl comercializează dacă are avize și funcționează legal și ȋntrebați medicul ce părere are despre medicamentul respectiv”, completează Ciprian Militaru.

Medicamentele falsificate pot conține și ingrediente toxice, interzise ȋn UE, cu efecte negative asupra organismului uman. La finalul anului trecut, de exemplu, OMS avertiza că a descoperit siropuri de tuse care conțineau etilenglicol. De asemenea, contrafacerile pot fi contaminate cu agenți patogeni virali și bacterieni, din cauza condițiilor de fabricare care nu respectă standardele de igienă necesare.

La rândul lor, medicamentele expirate, apărute cu precădere pe piață în perioadele de penurie, au o eficiență redusă în organism, pentru că proprietățile lor curative se diminuează în timp. Pe de altă parte, există anumite categorii de produse farmaceutice care, atunci când expiră, pot deveni toxice și genera tulburări hepatice sau renale, reacții alergice etc. De exemplu, antibioticele utilizate în tratamentul infecțiilor microbiene pot induce, dacă sunt administrate expirate, rezistență la antibiotic.

Cea mai sigură soluție…

… nu este renunțarea la achiziționarea de medicamente online, o facilitate reală pentru multe persoane în vârstă, dar nu numai. Ci cumpărarea de produse farmaceutice de pe site-urile farmaciilor online autorizate – nu de pe rețele sociale, marketplace-uri sau site-uri de licitații – și care respectă reglementările legale în vigoare. Acestea corespund cerințelor standard, pecum includerea anexei la autorizaţia de funcţionare a farmaciei sau a unui link către „Registrul farmaciilor online“ de pe site-ul Ministerului Sănătăţii, a logo-ului european, a unui link către site-ul ANPC etc.

De asemenea, pagina de prezentare a fiecărui medicament trebuie să ofere informaţii detaliate despre: substanţa activă și categoria din care face parte, autorizaţia de punere pe piaţă a produsului, producătorul etc.
Verificarea acestor detalii poate face diferența dintre un medicament care își îndeplinește rolul de a face cu adevărat bine și unul nociv.

Recent Posts

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

4 minute ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

34 de minute ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

o oră ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 ore ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

3 ore ago

Citeste si: