Când se manifestă disfuncţia
Disfuncţia poate apărea la scurt timp după începutul tratamentului cu un anumit medicament, după mai multe luni de tratament sau deloc. Nu e indicat să întrerupeţi tratamentul fără a consulta medicul, întrucât boala pe care o trataţi cu „medicamentul- problemă” poate recidiva şi poate afecta serios sănătatea.
„De multe ori, medicamentul ce provoacă disfuncţie erectilă poate fi substituit sau poate fi prescris în doze mai mici. În cazul în care nu există un bun substituent, pacientul e îndreptat spre tratamentul disfuncţiei erec tile în sine”, asigură Cristian Surcel, medic urolog la Institutul Clinic Fundeni.
Odată ce medicamentul care provoca disfuncţia a fost înlocuit, erecţia ar trebui să revină în câteva săptămâni. Dacă acest lucru nu se întâmplă, sunt necesare investigaţii.
Statinele, beta-blocanţii, diureticele, pe „lista neagră”
Cardiacii sunt predispuşi dis funcţiei erectile, ca urmare atât a afecţiunii propriu-zise, cât şi a medicaţiei. Antihipertensivele, (diureticele sau beta-blocanţii, sunt de cele mai multe ori asociate cu disfuncţia erectilă.
„Diureticele elimină din corp excesul de lichide şi reduc volumul sângelui din vase, respectiv la nivelul penisului. Dintre acestea, substanţe ca Hydrochlorothiazide sau Spironolactone pot avea astfel de efecte secundare. Beta-blocanţii, o altă clasă de medicamente folosite pentru tratarea tensiunii mărite, reduc rata cardiacă şi capacitatea de efort, favorizând stările de oboseală şi slăbiciune”, adaugă urologul Cristian Surcel.
Dintre acestea, Propanololul e asociat cu disfuncţii erectile, dar şi pierderea libidoului; pe de altă parte, beta-blocanţi ca Metoprolol şi Carvedilol nu sunt asociaţi cu disfuncţii sexuale de niciun fel.
Statinele, folosite pentru reducerea colesterolului, sunt, de asemenea, considerate responsabile de diminuarea libidoului şi apariţia dis funcţiilor erectile, fiindcă, odată cu inhibarea nivelului de colesterol scade şi pro ducţia de testosteron, hormon esenţial funcţiei erectile. Tre cerea de la o stare la alta, iritabilitatea, scăderea apetitului sexual, lipsa energiei, som no lenţa după mese sunt semne tim purii ale testosteronului scăzut.
Prozacul şi Diazepamul scad libidoul
Dintre medicamentele folosite în tratarea depresiei, antidepresivele triciclice şi inhibitorii serotoninei pot cauza disfuncţii erectile, dar pot atrage şi alte probleme precum scăderea libidoului şi anorgasmia. „Printre «antidepresivele periculoase» se numără Fluoxetine (Prozac), Fluvoxamine (Luvox), Sertraline (Zoloft) sau cunoscutul sedativ Diazepam”, precizează urologul. De asemenea, medicamentele folosite pentru tratamentul cancerului de prostată, precum Flutamide (Eulexin), Leuprolide (Lupron) sau antiandrogenii scad nivelul testosteronului şi afectează viaţa sexuală.
S-a constatat că şi administrarea antiinflamatoarelor nestero idiene (AINS), precum Indometacinul (Indocin), creşte riscul apariţiei disfuncţiei erectile, în special la bărbaţii cu vârstă medie şi la cei de vârsta a treia. Alte medicamente ce pot creşte riscul disfuncţiilor erectile sunt antihistaminicele, folosite în cazul alergiilor, aritmicele şi relaxantele musculare.
ALTERNATIVE
Doze mai mici, fără alcool şi tutun
Pentru bărbaţii cu disfuncţie erectilă indusă de anumite medicamente există alternative. „Micşoraţi doza medicamentului! O doză diminuată poate îmbunătăţi erecţia. Puteţi să încercaţi alte medicamente cu acelaşi efect, însă doar la recomandarea doctorului. Evitaţi fumatul şi alcoolul în exces”, sunt câteva dintre sfaturile medicului urolog Cristian Surcel, de la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti.
Medicii atrag atenţia că fumatul poate influenţa negativ erecţiile, întrucât este vasoconstrictor. Acelaşi efect îl au şi alcoolul consumat în cantităţi mari, precum şi drogurile de tipul amfetamine, cocaină, marijuană şi metadonă. Dacă alterantivele amintite mai sus nu funcţionează, se poate apela la tratament împotriva disfuncţiei erectile, cu medicamente precum Viagra, Cialis, Levitra sau chiar tratament injectabil şi implanturi.
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…
Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…