Sari la conținut

Medicamentele biosimilare. Cum se obțin ele și cum acționează

Teoretic sunt copii fidele ale originalului și ar trebui să aibă aceleași efecte. Conf. dr. farmacist Andreea Arsene explică, pentru cititorii Doctorului zilei

Dana Lascu
Agenția Europeană a Medicamentului definește produsele biologice drept ,,medicamente care conțin una sau mai multe substanțe active produse sau obținute dintr-o sursă biologică. Substanțele active din medicamentele biologice sunt structuri moleculare mai mari, deci mai complexe decât cele din medicamentele non-biologice, iar organismele vii sunt singurele care pot reproduce această complexitate”. Ce sunt ele mai exact, explică, pe înțelesul tuturor, conf. dr. farmacist Andreea Arsene. Pornim discuția de la explicația medicamentului biologic, pe care un similar îl copiază.
– Doctorul zilei: Cum se obțin aceste medicamente?

– Conf. dr. farmacist Andreea Arsene: Medicamentele biologice sunt proteine terapeutice. Se obțin prin tehnologia ADN recombinat, utilizând tehnici de inginerie genetică aplicate pe culturi de celule, acestea fiind modificate în scopul producerii proteinelor terapeutice. Fluxul de producție este extrem de complex, deoarece vorbim despre organisme vii (culturile de celule) care produc aceste medicamente. Pe scurt, gena ce codifică proteina de interes este introdusă în materialul genetic al celulelor utilizate, acestea sunt apoi cultivate, înmulțite. Ca orice organism viu, și aceste celule au nevoie de condiții speciale de supraviețuire și creștere: nutrienți, anumite condiții de pH, presiune, temperatură, oxigen, precum și absența totală a microorganismelor în mediu (sterilitate). Toate acestea trebuie menținute
constante pe toata durata procesului.
Practic, de starea de „sănătate” și „confort” a acestor celule depinde producerea efectivă a proteinei terapeutice de interes. În etapa următoare, proteinele sunt izolate din culturile celulare respective, purificate și formulate ca medicament. Această etapă este din nou vitală pentru viitorul medicament ce va fi eliberat către pacienți, deoarece proteinele sunt extrem de sensibile: orice variație în manipularea lor poate conduce afectarea integrității structurale, cu consecința obținerii unui medicament ineficient sau mai rău, toxic pentru viitorii pacienți.

Produse după expirarea patentului originalelor

-Pot fi identice?
– Prin urmare, datorită variabilității structurii lor, aceste proteine terapeutice nu pot fi replicate identic de tulpini sau structuri biologice diferite (spre exemplu tulpini diferite ale aceleiași specii de celule), iar răspunsul pacienților la tratamentele biologice poate fi diferit.
– Și cum se ajunge la biosimilare?
– Orice companie deține exclusivitate de producție a medicamentului biologic original un timp limitat. După expirarea brevetului de invenție și/sau a datelor de exclusivitate clinică, acesta poate fi produs și de către alte companii, fiind înregistrate ca biosimilare. Biosimilarele se înregistrează după ce producătorul demonstrează similitudinea produsului său cu medicamentul original (proteina originală) în ceea ce privește caracteristicile de calitate, activitate biologică, eficacitate și siguranță.

– Pentru ce afectiuni pot fi folosite?
– Biologicele sunt destinate unor afecțiuni foarte complexe, a căror etiopatogenie este, de multe ori, puțin cunoscută. Mă refer la sfera oncologiei, la bolile autoimune – spre exemplu poliartrita reumatoidă, psoriazisul -, hepatita C, dar să nu uităm și diabetul, insulina fiind prima proteină terapeutică obținută prin inginerie genetică.

„Trebuie să fie copii fidele ale originalului”

– Doctorul zilei: Care este diferența chimică intre biosimilare și medicamentele inovatoare pe care le înlocuiesc?

– Conf. dr. farmacist Andreea Arsene: Din punct de vedere chimic, nu trebuie să existe diferențe structurale între biosimilare și medicamentul original. Orice alterare a integrității structurale ar putea conduce la ineficiența medicamentului sau la accidente nedorite. Desigur, nu putem vorbi despre copii identice ale originalului, în primul rând pentru că, după cum spuneam, sunt produse de organisme vii, iar viul este caracterizat prin variabilitate interindividuală (nici chiar gemenii nu sunt identici). De aceea se folosește termenul de biosimilar, trebuie să fie copii similare cu originalul.
Autorizare pe bază de studii clinice
– Se vorbește des de faptul că biosimilarele n-ar avea aceeași componență sau calitate ca orginalele. Este
adevărat? Ar avea motive pacienții să ezite să le folosească?
– Autorizarea medicamentelor biosimilare este reglementată la nivel international, atât de către Agenția
Europeană a Medicamentului, cât și de Food and Drug Administration (FDA, din SUA). Dincolo de cerințele referitoare la calitatea produsului, aceste foruri solicită producătorilor și studii clinice de eficacitate și siguranță, deci studii care să demonstreze similitudinea clinică a acestuia cu originalul. În plus, între reglementările despre care vorbeam este prevăzută supravegherea post-marketing a produselor, în scopul de a obține informații suplimentare privind eficacitatea și siguranța acestor medicamente.

Tratamentul nu se schimbă la farmacie!

– Vorbiți-mi de farmacovigilență și despre cum sunt supravegheați pacienții care primesc tratamente biosimilare și de ce?
– Conf. dr. farmacist Andreea Arsene: Farmacovigilența este foarte importantă în domeniul medicamentului, în domeniul sănătății, mai ales în contextul în care tehnologia actuală permite obținerea de medicamente din ce în ce mai complexe. În cazul prescrierii medicamentelor biologice, autoritățile de reglementare recomandă menționarea denumirii comerciale (inclusiv pentru pacienții spitalizați), cu indicarea numărului de lot (seria) ambalajului. Orice modificare raportată de pacienți pe perioada tratamentului trebuie transmisă.
– Să spunem că medicul a prescris pacientului un tratament inovativ scump, pentru care la farmacie există un biosimilar mai accesibil. Ce face pacientul? Trece de capul său de la unul la altul?
– Nu, sigur că nu. Recomandările în vigoare menționează că schimbarea unui pacient de pe un produs original pe un produs biosimilar sau între medicamente biosimilare, ar trebui gestionată de către medicul curant și cu consimțământul pacientului. De asemenea, este interzisă substituția automată la farmacie!
Mai accesibile ca originalele
– Care este avantajul folosirii biosimilarelor pentru pacient? Au aceleași efecte? Care sunt efectele secundare?
– Conf. dr. farmacist Andreea Arsene: După cum am precizat, atât efectele terapeutice, cât și cele secundare (deci profilul de siguranță) trebuie să fie similare cu originalul. Prescrierea biosimilarelor poate contribui la creșterea accesibilității pacienților care necesită terapie biologică.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel