Sari la conținut

Medicamente pe care ar trebui să le ai mereu în casă în caz de o urgență medicală.Trusa de prim-ajutor de acasă

Suplimente cu probiotice
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Probioticele, rol major pentru pacienții

Trusa medicală de urgenţă este esenţială într-o locuinţă, mai ales dacă ai copii şi animale de companie. Fie că este vorba de o durere de cap, o indigestie sau o simplă răceală, este bine ca în casă să existe o trusă cu medicamente care să asigure un prim-ajutor în caz de nevoie.

Medicamentele fără rețetă (OTC) pot fi achiziționate de la orice farmacie și ajută la calmarea simptomelor atunci când este vorba de îmbolnăviri ușoare.

Trusa de prim-ajutor de acasă trebuie să fie pusă într-un loc accesibil, ferit de soare şi de umezeală. Ea va conţine atât materiale sanitare (tifoane, pansamente, rivanol, apă oxigenată şi spirt), cât şi medicamente.

Atenție, înainte de administrare ar trebui să te consulți cu medicul sau farmacistul pentru a te asigura că aceste medicamente ți se potrivesc, mai ales dacă urmezi deja un tratament medicamentos pentru o boală cronică.

Verifică periodic termenul de valabilitate. Unele medicamente rezistă doi ani de la data fabricaţiei, altele doar câteva zile de la desigilare.

Iată ce medicamente ar trebui să ai în casă mereu:

1. Medicamente antiinflamatoare

Durerile de cap, de spate sau de dinți care sunt rezultatul unei inflamații din corp cedează la administrarea de antiinflamatoare – medicamente ce luptă cu inflamația ce se manifesă prin roșeață, umflături sau durere.

Simptomele cedează datorită acțiunii agenților antiinflamatori care pot bloca substanțele din corp ce provoacă inflamația.

Există două tipuri de antiinflamatoare: steroidiene și nesteroidiene. În ambele cazuri administrarea trebuie să fie de scurtă durată (de exemplu, maxim 5 zile). Dat fiind că pot irita stomacul, se iau neapărat după masă, potrivit Pharma Plus.

2. Medicamente analgezice

În cazul în care durerea nu este cauzată de o inflamație, se recomandă administrarea de analgezice – medicamente ce blochează semnalele din corp care produc durerea. Atenție, acestea nu pot trata și inflamația, de aceea se pot lua în combinație cu antiiflamatoare.

3. Medicamente antihistaminice

Reacțiile alergice sunt destul de frecvente, mai ales la copii, spre urmare ar fi bine să ai în casă și antihistaminice – medicamente ce ameliorează simptomele unei alergii: mâncărimi ale pielii, tuse, strănut, congestie nazală, înroșire a ochilor.

Reacția alergică apare atunci când organismul intră în contact cu o substanță ce poate părea inofensivă, dar pe care o consideră un agent potagen invadator.

Poate fi vorba de o banală înțepătură de țânțar sau de substanțe mai problematice: polen, păr de animale sau mucegai. A

ntihistaminicele blochează histamina, substanță pe care organismul o generează în cantitatăți foarte mari în caz de reacție alergică și din cauza căreia apar simptomele.

4. Medicamente antidiareice

Diareea este foarte neplăcută, mai ales că poate fi acompaniantă și de alte simptome digestive: crampe abdominale, gaze, greață și vărsături.

Acestea pot fi semnele unei toxiinfecții alimentare.

Diareea poate duce la deshidratare, iar acest lucru este destul de periculos, mai ales pentru copii și vârstici, de aceea administrarea de antidiareice este absolut necesară. Acestea cresc consistența scaunelor și scad frecvența lor, remediind problema.

5. Medicamente antipiretice sau febrifuge

Febra este un simptom care poate apărea atunci când se instalează răceala sau gripa și este un semn că sistemul nostru imunitar luptă împotriva unui agent patogen.

Unele medicamente analgezice și antiinflamatoare sunt și antipiretice de aceea sunt recomandate în caz de afecțiuni ale gâtului, pentru că luptă împotriva tuturor simptomelor specifice.

Antipireticele anulează efectul de creștere a temperaturii corpului care este indus la nivelul hipotalamusului.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel