Din cuprinsul articolului
Medicamente care îi lasă pe șoferi fără permis. Guvernul României a actualizat lista unor medicamente cu efecte stupefiante și psihotrope care pot afecta capacitatea de conducere a vehiculelor. Vezi care sunt medicamentele noi care îi lasă pe șoferi fără permis.
Așadar, Legea nr. 143/2000, care reglementează prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, au fost actualizate. Această modificare nouă reflectă includerea celor cinci noi substanțe stupefiante și psihotrope, contribuind la consolidarea cadrului legal privind controlul acestor medicamente.
Două substanţe din categoria drogurilor sintetice care te lasă imediat fără permis de conducere
Măsura de control național asupra acestor substanțe are scopul de a preveni deturnarea lor din circuitul legal în scopuri de trafic ilicit și abuz. Potrivit raportului național recent, aproximativ una din cinci persoane ajunge la urgențe din cauza consumului necontrolat de astfel de medicamente, procurate cu sau fără prescripție medicală, subliniind necesitatea acestei intervenții legislative, se arată în comunicatul emis de Guvern.
„Mai mult, România face un pas în avans prin faptul că acest proiect de lege introduce sub control naţional încă două substanţe din categoria drogurilor sintetice care pot fi folosite ca alternativă ieftină la drogurile clasice, 2-CMC şi 2-MMC. Deşi, la nivel european, aceste substanţe sunt doar monitorizate la ora actuală, de către Agenţia Europeană privind Drogurile, Guvernul a decis introducerea lor pe lista de control naţional luând în considerare faptul că Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) a identificat substanţele 2-CMC şi 2-MMC în probele obţinute din capturile de droguri”, se arată în comunicat.
Page: 1 2
Actorul hollywoodian Jamie Foxx a dezvăluit motivul internării sale în spital în aprilie anul trecut,…
Rutina de noapte! Stabilirea unei bune rutine înainte de culcare este esențială pentru oricine. Specialiștii…
De la vești bune la rele, iată previziunile bulgăroaicei Vangelia Pandeva Dimitrova. Mai cunoscută sub…
Sistemul imunitar joacă un rol esențial în menținerea sănătății și stării de bine, iar legumele…
Horoscop. 12 decembrie 2024, o zi plină de situații neașteptate, atât în carieră, cât și…
Vești proaste pentru clienții PPC, ENGIE, E.ON și Hidroelectrica. De anul viitor lucrurile se vor…