Categories: Ştiri sănătate

Medicament revoluționar care face dinții să crească din nou, dezvoltat de oamenii de știință

Oamenii de știință din Japoinia fac pași importanți în dezvoltarea unui medicament revoluționar care face ca dinții să crească din nou. Testele clinice sunt programate să înceapă în luna iulie a anului viitor. Aceștia speră că medicamentul va fi disponibil pentru dentiști până în anul 2030.

Anomaliile dentare la naștere sunt întâlnite frecvent la oameni, afectând un procent din populația lumii. Dar un medicament care să facă să crească dinții din nou ar fi o premieră mondială. Cercetarea, condusă de Institutul de Cercetare Medicală Kitano Hospital din Osaka, Japonia, urmărește să aducă „un medicament terapeutic pentru pacienții cărora le lipsește un set complet de dinți de adult din cauza unor factori congenitali”- legați de influențe genetice sau de dezvoltare care au avut loc înainte de naștere.

Se lucrează la acest medicament din anii ’90

„Persoanele cu anodonție (termenul medical pentru absența completă a dinților) nu au dinți naturali pentru că nu i-au dezvoltat niciodată. Afecțiunea apare adesea alături de alte probleme genetice, cum ar fi displazia ectodermică (anomalii ale părului, unghiilor, dinților, pielii și glandelor).Tratamentele obișnuite includ proteze și implanturi dentare„, potrivit informațiilor de pe site-ul Cleveland Clinic.

Afecțiunea- cunoscută și sub numele de agenezie dentară- împiedică dezvoltarea unor funcții de bază precum mestecatul, înghițirea și vorbirea de la o vârstă fragedă, ceea ce poate avea un impact negativ asupra evoluției. Dr. Katsu Takahashi, șeful departamentului de stomatologie și chirurgie orală de la Institutul de Cercetare Medicală din cadrul Spitalului Kitano, lucrează la acest medicament încă de pe vremea când era student absolvent, la începutul anilor ’90.

Medicament pentru creșterea dinților testat cu succes

„Ideea de a face să crească dinți noi este visul oricărui dentist”, a declarat el pentru jurnalul japonez The Mainichi, adăugând că este încrezător că va reuși „să facă acest lucru să se întâmple”. Proiectul revoluționar în domeniul stomatologiei, susținut de Agenția Japoneză pentru Cercetare și Dezvoltare Medicală (AMED), are ca scop „să ofere un medicament terapeutic pacienților cu edentație congenitală (persoane fără dinți în totalitate sau parțial) prin cooperarea a peste 10 instituții medicale și institute de cercetare din întreaga țară”, se arată într-o declarație de pe site-ul clinicii.

„Credem că această cercetare va clarifica mecanismul bolii (Anodonția congenitală) pentru dumneavoastră și pentru mulți alți pacienți și va contribui la dezvoltarea unui tratament.” Echipa de cercetători a reușit deja să stimuleze cu succes creșterea dinților de „a treia generație”- după primii dinți de lapte rotunjiți și apoi a dinților adulți permanenți- la modelele animale, vizând o genă numită USAG-1, care s-a dovedit a limita creșterea dinților la șoareci.

Prin dezvoltarea unui medicament cu anticorpi neutralizanți care blochează acțiunea USAG-1, echipa lui Takahashi a indus creșterea dinților la șoareci și dihori. Rezultatele promițătoare au fost publicate în revista științifică Nature în 2021, capturând atenția comunității științifice mondiale. Un medicament pentru a face să crească dinții din nou ar fi revoluționar, oferind o soluție alternativă pentru persoanele care și-au pierdut dinții din cauza cariilor severe sau a bolilor dentare.

În prezent, se lucrează pentru ca medicamentul să fie utilizat la om. Iar odată ce siguranța și eficacitatea acestuia vor fi asigurate, accentul va fi pus pe tratarea copiilor cu vârste cuprinse între 2 și 6 ani care prezintă semne de anodonție, a relatat Mainichi.

„Sperăm să deschidem calea pentru utilizarea clinică a medicamentului”, a precizat Takahashi.

 

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

4 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

4 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

5 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

5 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

5 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

6 ore ago

Citeste si: