Din cuprinsul articolului
Avertisment medic. Considerată de mulți specialiști „medicamentul-minune”, se spune că aspirina este pastila pe care trebuie să o ai tot timpul la îndemână sau că „o aspirină pe zi ține medicul la distanță”.
Cu toate acestea, există și precauții în administrarea acestui medicament banal. În cazul copiilor, de exemplu, aspirina este total interzisă.
Medicul Vasi Rădulescu îi îndrumă pe părinți astfel încât să-i poată tratata pe cei mici eficient și în siguranță.
Medic: Aspirina vă poate omorâ copiii!
„Știați că banala aspirină vă poate omorî copiii?
Am primit un mesaj și m-am întristat: o doamnă îi dăduse micuțului aspirină pentru a scădea febra, pentru că asta avea prin gospodărie. Febra revenea și mă întreba ce mai putea face…
Trebuie să știți două lucruri mari și late aici:
- Nu dați aspirină copiilor până la 18 ani! La salicilați, copiii pot face fenomen Reye, cu afectare gravă a ficatului, rinichilor, creierului și risc mare de deces. Atenție la orice alt preparat care conține salicilați, inclusiv la conserve care pot avea așa ceva.
- Febra se scade cu paracetamol sau ibuprofen, cu măsuri auxiliare (împachetări mai reci), cu controlul eficient al afecțiunii de bază. Nu cu aspirină la copii!
Nici cu usturoi sau cu frunze de margaretă, dar pe acestea cred că le știți deja. Încercați să nu dați paracetamol și ibuprofen în aceeași perioadă, pentru că pot suma efectele adverse. Mergeți pe ce funcționează, dar un agent antitermic, nu ambele.
Rețineți mai ales punctul 1. Ar trebui să-l cunoască toată lumea.
Orice situație particulară se discută atent cu medicul”, a transmis dr. Vasi Rădulescu pe Facebook.