Din cuprinsul articolului
Semne de cancer prostată. Este a 5-a cauză de deces prin cancer în România și în cazul bărbaților trecuți de 50 de ani, 1 din cinci va face boala. Este vorba de cancerul de prostată și partea bună este că, totuşi, în cazul diagnosticării din timp, rata supravieţuirii la 5 ani şi peste, este foarte mare, de peste 90%! Însă esenţial este să faci tot ce trebuie pentru a te asigura că nu vei fi luat prin surprindere de această boală.
”Toți bărbații care ar ajunge la vârsta de 120 de ani ar suferi de cancer prostatic. Situându-se ca incidență pe locul I, cancerul de prostată îi însoțește, pe mulți dintre bărbați, o lungă perioadă de timp. Cancerul de prostată nu poate fi prevenit, dar depistarea afecțiunii în stadii incipiente oferă șanse reale de vindecare.
Orice bărbat trecut de vârsta de 50 de ani trebuie să fie evaluat anual, pentru a i se confirma sănătatea prostatei. Evaluarea constă în determinarea nivelului seric al antigenului specific prostatic (PSA), ecografia aparatului urinar și tușeul rectal. În stadii precoce, cancerul prostatic este asimptomatic.
Urinatul frecvent noaptea, primul semn al cancerului de prostată
Apariția unor semne clinice de tipul urinării frecvente, dificile, senzația de evacuare vezicală incompletă etc. impun evaluarea urologică chiar înainte de vârsta de 50 de ani. Depistarea precoce a cancerului prostatic oferă șansa controlului bolii pe termen lung sau chiar a vindecării. Spre deosebire de alte forme de neoplazie, cancerul de prostată permite o supraviețuire mai lungă, cu o calitate a vieții mai bună, în condițiile diagnosticului precoce și a tratamentului adaptat stadiului evolutiv al afecțiunii”, a explicat Acad. Prof. Dr. Ioanel Sinescu, președinte al Asociației Române de Urologie.
Un diagnostic precoce poate salva viața fiecărui bărbat. Mulți dintre români ignoră primul semn al prostatei (urinatul frecvent pe timpul nopții) și nu se duc la medic decât în urma insistențelor partenerei de viață. În cazul unui istoric în familie, primul consult medical trebuie făcut la 40 de ani, iar fără istoric în familie, la 50 de ani.