Medicii împărtășesc ultimele cuvinte pe care le-au spus oamenii pe patul de moarte și variază de la spiritual, la tragic la profund

Ca oameni, adesea atribuim semnificație ultimelor cuvinte ale cuiva. Și de multe ori, pe patul de moarte, oamenii vorbesc despre  cei dragi, își mărturisesc cele mai mari regrete sau temeri, oferă o perspectivă profundă sau împărtășesc ceva care le dezvăluie cumva realitatea în ultimele lor momente – fie că sunt reconfortante, tragice, filozofice, sau chiar duhovnicești.

Recent, BuzzFeed a întrebat asistente și medici: „ Care au fost cele mai bântuitoare lucruri pe care le-a spus cineva pe patul de moarte?”

Ca răspuns, multe asistente medicale sau practicieni din domeniul sănătății și-au împărtășit experiențele, precum și persoane care au fost prezente când o persoană dragă s-a stins din viață.

Am fost acceptată la facultate

1. „Nu sunt asistentă, ci EMT-B la unitatea 911. Primisem un apel despre un caz, iar polițiștii au fost primii la fața locului. Un tip și prietena lui s-au certat în o parcare. În final, el a călcat-o și apoi a dat înapoi peste ea. Ea nu se descurca bine, iar elementele vitale îi încetineau. Am resuscitat-o și ea a continuat să mormăie: <Spune-i mamei. Te rog, spune-mi mama.> Bineînțeles, m-am gândit că ne cere să-i anunțăm mamei ei că a fost rănită. Spitalul se ocupă de asta, așa că mi-am scos din minte în timp ce lucram la ea. Nu am putut să o recuperăm.

Partenerul meu își termina documentele și ne-am întors să-i dăm portofelul înapoi personalului. Asistenta de serviciu, pe care o cunoșteam bine, citea o foaie de hârtie murdară. Părea dezgustată. Când am întrebat ce era, pur și simplu a pus documentul jos. Era o scrisoare care a fost ridicată de lângă poșeta ei la fața locului. Ea fusese acceptată la facultate.”

„Atunci mi-am dat seama că, în ambulanță, ne-a cerut să-i spunem mamei ei că a intrat la facultate. Aceasta este o tristețe profundă pe care nu am uitat-o niciodată”.

A anunțat că va muri înainte de a se interna: „Mă duc în rai”

2. „Mama mea a murit de la COVID-19. Starea ei a luat o întorsătură destul de urâtă și, din păcate, nu și-a mai revenit niciodată. Eram acolo și ținem-o de mână când a murit și am știut că este în pace. Câteva zile după înmormântarea ei, am sunat la școala surorii mele pentru a-i actualiza informațiile de contact. Recepționera mi-a spus că mama a sunat-o în ziua în care a intrat la spital pentru a le anunța că sora mea va lipsi.

Recepționera era o prietenă de-a ei și i-a urat bine și a spus că mama i-a spus: „Mulțumesc, dar de data aceasta, nu mă întorc acasă. Mă duc în rai”. Din câte știe oricare dintre noi, acesta a fost ultimul lucru pe care l-a spus. Era înconjurată de familia noastră când a murit și era atât de multă dragoste în acea cameră”.

3. „Chiar înainte să moară bunica mea, ritmul cardiac ei a crescut până la 220. Când monitorul a început să sune tot felul de alarme, ea a strigat: „Ar trebui să mă opresc să mai respir acum?!””.

„Vezi? Ți-am spus că o să mor”

4. „Când eram EMT, am ajuns să găsim un bătrân care era deja mort. Era în vacanță cu soția sa și cei doi copii adulți. Se pare că, în acea dimineață, el le spusese familiei sale: „Eu o să mor azi. După ce s-a prăbușit, s-a trezit pentru scurt timp și a spus: „Vezi? Ți-am spus că o să mor”, înainte de a cădea din nou inconștient și a murit. Sărmanul său fiu plângea în timp ce spunea: <Asta e tata. Trebuia să aibă întotdeauna dreptate>.”

5. „Trebuia să-i spun bunicii mele că dializa i-ar mai oferi doar încă o săptămână și ceva de trăit și că era alegerea ei dacă vrea să încerce sau nu. Era conștientă și nu prea în acel moment, dar era într-o stare destul de clară pentru moment. Ea a întrebat: <Voi muri?> Am spus <da>. Ea m-a privit în ochi, a zâmbit puțin și a spus: <Uneori, trebuie să faci ceea ce nu vrei să faci>. Ea a închis ochii, mi-a strâns mâna și a dormit până când a murit o zi mai târziu. Când lucrurile se îngreunează, o aud mereu spunând: <Uneori trebuie să faci ceea ce nu vrei să faci>.”

„Nu pot să mor aici”

6. „Nu sunt asistentă, dar bunicul meu a fost într-o casă de îngrijiri, suferind de o formă severă de Parkinson. Mama și bunica petrecuseră practic patru ani având grijă de el în mod constant și aveau nevoie de o pauză pentru câteva săptămâni. L-au vizitat o dată la două zile, în schimburi, dar am fost o zi singur. M-a privit drept în ochi și a spus: <Vreau să mă duci acasă ca să pot muri, nu pot să fac asta aici>.

Am încercat să spun tot ce am putut asistentelor și familiei mele pentru a-l duce acasă fără să spun ce mi-a spus. Douăzeci și patru de ore mai târziu, a fost dus la Urgență. În timp ce era pe moarte, s-a uitat la mine și a spus: <Don Nu lăsa asta să te deranjeze> și a murit”.

7. „În timp ce lucram în unitatea pentru cardiaci am avut un bătrân care a murit de boală pulmonară cronică obstructivă (BPOC) și insuficiență cardiacă. Era epuizat și în pat de zile întregi, așteptând sfârșitul. Într-o dimineață, pe la ora 02.00, el a aprins lumina pentru a mă solicita. Am intrat, iar el era treaz și se pregătea să plece. <Mi-ar plăcea un duș fierbinte!> a spus el cu un zâmbet imens. Știam că acesta este momentul lui final, așa că am spus că trebuie să iau ajutorul și niște provizii. De îndată ce am ieșit din camera lui, i-am sunat familia și le-am spus să vină imediat.

Eu și consiliera l-am ajutat cu dușul, iar el a tot spus: <Este cel mai bun lucru pe care l-am simțit în ultimele zile! >. Ultimele lui cuvinte în timp ce l-am uscat și l-am dus înapoi în pat au fost: <Un duș cu două fete, aceasta este viața!> La scurt timp după aceea, ochii i s-au ațintit și a început să-și vadă moartea. A murit poate cinci minute mai târziu”. Fiica lui a sosit poate cu douăzeci de minute prea târziu.

8. „Am avut un pacient a cărui memorie se estompa de ani de zile. Este ciudat, dar unii pacienți, chiar înainte să moară, pot părea dintr-o dată că se descurcă mult mai bine. Oricum, a crezut că sunt răposata lui soție. Am intrat în jocul lui și l-am ascultat în timp ce își amintea logodna, nunta, prima naștere și alte câteva amintiri. La un moment dat, el spune: <Oh! Irene, iată-te! Îmi pare rău, știi că ochii mei nu sunt la fel de buni așa cum erau înainte. Ei bine, mulțumesc că ai ascultat un bătrân spunându-și poveștile. Sper că ai și tu povești grozave de spus într-o zi. Vin, Irene>. Apoi a murit”.