Din cuprinsul articolului
Boala ficatului gras sau steatoză hepatică este adesea asimptomatică. Rareori poate apărea o durere vagă sub coste, în partea dreaptă. În multe cazuri, persoanele află că au ficat gras după o ecografie abdominală, explorare neinvazivă şi neiradiantă care este recomandat să fie efectuată anual. La ecografia abdominală pot fi, de asemenea, vizualizate adenomul şi hematomul hepatic şi chistele de la nivelul acestui organ.
9 din 10 cazuri de ficat gras pot fi prevenite
Potrivit specialiștilor, 9 din 10 cazuri de ficat gras pot fi prevenite. Stilul de viață și testarea periodică a funcției hepatice sunt cele mai eficiente modalități de prevenție a ficatului gras, problemă cu care multe persoane se confruntă.
Medic specialist, despre ficatul gras: Mai multă grijă la stilul de viață
La nivel mondial, se estimează că 1 din 4 oameni suferă de ficat gras, o afecțiune care împiedică ficatul să mai funcționeze corect și care, din păcate, este depistată doar atunci când ajunge în stadii foarte avansate. Vestea bună este că 9 din 10 cazuri pot fi prevenite.
Potrivit prof. dr. Liana Gheorghe, şeful Secției 3 Gastroenterologie și Hepatologie a Institutului Clinic Fundeni.
Dr. Liana Gheorghe mai spune că „cei mai mulți dintre pacienții cu ficat gras ajung la medic cu forme deja severe și complicații, dat fiind că nu există simptome specifice. Tocmai de aceea este vital să acordăm o importanță mai mare sănătății ficatului”, mai spune specialistul.
Medicul recomandă „mai multă grijă legată de stilul de viață – alimentație sănătoasă, cu evitarea excesului de calorii și diminuarea consumului de alimente bogate în grăsimi, dulciuri și băuturi îndulcite, evitarea sedentarismului, controlul greutății, evitarea excesului de alcool, renunțarea la fumat.
O a doua măsură foarte importantă este realizarea de teste de screening anuale specifice ficatului, inclusiv ecografie abdominală. Aceste măsuri sunt recomandate tuturor, dar în special celor mai expuși riscului, respectiv persoanele peste 35 de ani, mai ales cele care au și diabet zaharat de tip 2, obezitate, hipertensiune arterială sau orice altă boală metabolică”, potrivit clicksanatate.ro.