Dr. Răzvan Constantinescu, unul din cei mai vehemenți contestatari ai măsurilor luate în pandemie, dar și a avertismentelor colegilor săi privind severitatea simptomelor date de coronavirus, a fost suspendat de la catedră.
Acesta este cadrul universitar la UMF Iași, acolo unde studenții care nu se vaccinează nu pot merge la cursuri, laboratoare și examene.
Medicul a postat decizia pe pagina sa se de Facebook, împreună cu textul de mai jos.
“INTERZISUL”
Motto: ”Învățământul are misiunea de a asigura însușirea de către tinerele generații a cunoștințelor științifice, tehnice și culturale, a deprinderilor necesare exercitării unor profesii utile societății. Formarea lor în spiritul concepției materialist-dialectice și istorice despre natură și societate, al umanismului socialist, al ideologiei și politicii Partidului Comunist Român, al principiilor eticii și echității socialiste, cultivarea în rândurile acestora a dragostei față de patrie, partid și popor, față de idealurile de pace și progres social.” (Legea educației și învățământului nr. 28 din 21 decembrie 1978)
”Tovarăși, trebuie să facem totul pentru a neutraliza elementele subversive, retrograde. Care pot influența negativ tânăra generație în procesul de formare a omului nou. Care contravin științei, ideologiei, politicii partidului în edificarea societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism, eliminând influențele nefaste burghezo-moșierești pe care aceste elemente antisociale le-ar putea manifesta, pervertind gândirea revoluționară a tinerelor vlăstare ale poporului” – Emil Bodnăraș, vicepreședinte al Consiliului de Stat (1967-1976)”, a scris profesorul.
“Aveți puțintică răbdare!”
“Sunt mândru și susțin neabătut măsurile de protecție împotriva pandemiei cu zero cazuri noi, în special interzicerea interacțiunii on-line cu cei care sunt nevaccinați și conspiraționiști. Sunt de acord cu îndepărtarea elementelor reacționare din procesul didactic. Mă supun obedient deciziei conducerii până la reeducarea și reabilitarea mea ca membru de nădejde al comunității academice.
Dragi studenți, vă rog să nu mă contactați nici măcar on-line în perioada carantinării mele. Riscul de a vă contamina cu varianta Lambda sau ideologic-neștiințific fiind major. Dacă, fiind naivi, v-a plăcut cum explic eu, aveți puțintică răbdare!”, scrie Răzvan Constantinescu pe Facebook.
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…