Din cuprinsul articolului
Simptome hepatită. România ocupă unul din primele locuri din Europa la numărul de bolnavi de hepatită. Între 5 și 7% din populație e infectată cu virus C.
România ocupă unul din primele locuri din Europa la numărul de bolnavi de hepatită. Între 5 și 7% din populație e infectată cu virus C. Și la virusul B stăm prost. Chiar dacă îmbolnăvirile cu virusurile hepatitice sunt pe o pantă descendentă tot rămânem pe primele locuri din UE.
Dr. Mariana Mihăilă, medic primar medicină internă, explică faptul că din momentul infectăriicu virus hepatitic și până în momentul în care apar simptomele trec luni sau ani de zile.
“Depinde de reactivitatea fiecărui organism. Sunt bolnavi infectați probabil în copilărie care până în starea de adult nu știu că au fost bolnavi, alții vin direct cu cancere hepatice fără să fi știut în viața lor că au avut o hepatită. Alții parcurg un interval scurt de timp din momentul infectării vă dau un exemplu din momentul efectuării unui tratament stomatologic sau după o manichiură necorespunzătoare în câteva luni poate face boala acută de hepatită”, a exlicat dr. Mariana Mihăilă.
Analize necesare
Hepatita se manifesta in mod diferit, in mare parte fiind asimptomatica sau cu manifestari foarte tarzii. Simptomele pot fi asociate cu o raceala si gripa, de exemplu:
- dureri articulare,
- dureri de muschi,
- stari de greata si voma,
- diaree,
- apatie,
- febra.
Aceasta este faza de hepatita acuta. Ulterior, pot aparea alte simptome, dar acestea sunt deja semne tarzii care atesta cronicizarea bolii: urina inchisa la culoare, scaun decolorat, ochi tulburi si sclerotica ingalbenita, icter, ficat marit, oboseala nejustificata si disconfort abdominal. Retentia de lichide si, in cazul femeilor, dereglarile de menstruatie pot fi alte simptome ale hepatitei cronice.
Analizele care arată dacă e ceva în neregulă cu ficatul sunt transaminazele serice: AST-ul ALD-ul.
“Dar uneori, acestea sunt perfect normale. Și, de fapt, starea de infecțiozitate o vedem testând markerii de hepatită. Markerii pentru virus B și virus C. Ce ce vreau să spun și o spun des, ori de câte ori am ocazia, este că ar fi bine ca toată populația adultă a României să se vaccineze împotriva virusului B.
Copiii născuți în România după 1995 sunt vaccinați în maternitate. Vaccinarea împotriva hepatitei B este o vaccinare obligatorie. Numai că toată populația născută anterior lui 1995 nu e vaccinată. Și acest lucru ne protejează pe fiecare dintre noi vorbim pe șleau de cancerul hepatic pe care îl poarte da infecția cu virus hepatitic B,” adaugă medicul internist.
Vaccinarea previne cancerul hepatic
Infecția cu virus B poate să producă ciroză și cancer după mai mulți ani de la infecție fără să fi trecut, aparent, clinic printr-o hepatită. Pacientul poate să nu știe că a fost vreodată infectat și să se trezească într-o stare extrem de gravă. Într-o stare terminală de boală.
„Acesta e un lucru pe care eu îl spun tuturor familiilor care au pacienți infectați cu virus B. În special, în cupluri să se vaccineze. Pentru că ne asigură protecție. Vaccinul se găsește în toate farmaciile și poate fi făcut la medicul de familie,” completează dr. Mihailă.
Există și o schemă de vaccinare. Depinde cât de repede dorim să avem anticorpii. Schema corectă este 016, se poate face și vaccinare rapidă 013, cifrele reprezentând lunile de la prima vaccinare.
Cauzele infectării
Una dintre explicațiile pentru care suntem în top la hepatite este aceea că generația oamenilor trecuți de 40 de ani face parte din populația vaccinată la școli în anii 80. Infecția s-a produs cel mai probabil de la acele multiplu folosite și precar sterilizate, poate prin tot felul de intervenții stomatologice cu instrumente insuficient sterilizate și utlizate la pacienți care n-au spus niciodată medicului stomatolog.
„E o mare problemă ca pacientul infectat să aibă un minim de responsabilitate față de anturaj și față de alții. Lucru care se întâmplă. Pacienții, în general, anunță medicul pentru alte specialități decât boala hepatică. Dacă se duc la o intervenție medicală ortopedică în general pacienții spun că au virus de hepatită. Oamenii se responsabilizează dar din păcate după ce au trecut ei printr-un eveniment neplăcut”, mai spune dr. Mihăilă.
Există acest risc și acum în cabinetele stomatologice există riscul incluiv pentru medici. “Neștiind că un pacient e infectat cu virusul de hepatită, există riscul să ne înțepăm accidental cu acul folosit la recoltarea de sânge, la o injecție. În momentul în care ești avizat, manipulezi mai atent materialul sanitar”, precizează medicul internist.
Tratamente bizare
Disperați să scape de hepatită, unii bolnavi apelează la tot soiul de vraci și de tratamente bizare.
„Încă se poartă tăiatul sub limbă. Sunt în continuare vraci care taie sub limbă. Țin minte de când eram copil, colegii mei care făceau hepatită erau tăiați sub limbă. Rațiunea este că într-adevăr se dezgălbenesc puțin, dar vă dați seama cum e lama aia. Ameliorează icterul, dar, evident, că rămâi bolnav de hepatită. Zilele trecute mi-a povestiti un bolnav că s-a tăiat sub limbă ca să scape de ciroză. Oamenii apelează la tot felul de tratamente empirice pe lângă tratamentul medical. Lumea e disperată”, atrage atenția specialistul.
Dacă pentru hepatita B există un vaccin care previne infectarea, pentru hepatita C nu există vaccin, însă există tratament care vindecă boala.