Din cuprinsul articolului
Medic român: Organismul trebuie pregătit pentru pelerinaj. Pelerinaj Sfânta Parascheva 2022, recomandările specialiștilor.
Pelerinajul Sfintei Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei, va începe sâmbătă, 8 octombrie 2022, de la ora 6:00, când va începe procesiunea cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Racla Sfintei va fi așezată spre închinare în baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane Iași.
Medic român: Organismul trebuie pregătit pentru pelerinaj
Pe 14 octombrie, 2022, atunci când este prăznuită Sfânta Parascheva, slujba liturgică va fi ocficiată începând de la ora 09:30, pe un podium special amenajat pe bulevardul Ștefan cel Mare, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.
În acest context, medicul Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase vine cu o serie de recomandări pentru persoanele care vin în aceste zile în pelerinaj la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei din Iaşi pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
„Sărbătorile Iaşului, cu serbarea Sfintei Cuvioase Parascheva, este perioada cea mai aşteptată, atât pentru ieşeni cât şi pentru credincioşii din toată ţară care aleg să vină în Capitala Moldovei în zilele următoare. Ca să nu umbrim frumuseţea sărbătorilor şi pentru că bolile nu ţin cont de sărbătoare este chibzuit să urmăm câteva sfaturi.
Cu toţii avem cu siguranţă o rudă, un prieten sau cunoaştem pe cineva care va sta la rând pentru a se ruga la Racla Sfintei Cuvioase Parascheva. Pentru toţi aceştia şi mai ales pentru pelerinii care vin de departe şi cu siguranţă vor sta ore bune la rând este important de ştiut că organismul trebuie pregătit pentru pelerinaj”, a declarat medicul Florin Roșu, potrivit Agerpres.
Pelerinaj Sfânta Parascheva 2022, recomandările specialiștilor
Medicul atrage atenția că pelericii trebuie să aibă asupra lor şi haine mai groase, o umbrelă şi alimente neperisabile pentru a evita astfel toxiinfecţiile alimentare.
„Mai exact: perioada care precede călătoriei la Iaşi să fie una de odihnă şi alimentaţie echilibrată, bogată în proteine, grăsimi, glucide şi vitamine obţinute din fructe şi legume”, a declarat dr Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.
Mai mult, pelerinili care vin cu mâncare la pachet să se asigure că acesta conţine alimente neperisabile şi să nu uite să consume lichide precum apă sau ceai cald, dacă temperatura o impune.
În cazul persoanelor care iau tratament pentru boli cronice, dr Florin Roşu le recomandă să nu uite medicaţia acasă şi să respecte administrarea acestora aşa cum a fost prescrisă de medicul curant.
„Persoanele care prezintă simptome de boală respiratorie să folosească mască de protecţie. Este un gest responsabil din partea acestora cât şi pentru ceilalţi din jur. De asemenea, trebuie să anunţe personalul medical care cu siguranţă monitorizează desfăşurarea fără incidente a pelerinajului, pentru a primi ajutor şi recomandări”, a declarat dr Florin Roşu.
Florin Roșu recomandă fiecărei persoane care vine în pelerinaj la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei să aibă în bagaj îmbrăcăminte mai groasă şi o pelerină de ploaie sau o umbrelă.
„Confortul termic, alimentaţia şi hidratarea ajută organismul să facă faţa oboselii care cu siguranţă se acumulează după călătorie şi apoi pelerinaj”, a declarat dr Florin Roşu.