Sari la conținut

Medic român, declarație incendiară. „Deocamdată, ar trebui să evităm să ne pupăm copiii sau nepoții”

Medic român, declarație incendiară. „Deocamdată, ar trebui să evităm să ne pupăm copiii sau nepoții”.

Cunoscutul medic pediatru Mihai Craiu de la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului a atras atenția asupra faptului că, potrivit unor studii internaționale, riscul de îmbolnăvire a unui copil în familie e de 8 ori mai mare decât în cazul unor colectivități organizate în care sunt respectate măsurile de protecție.

Acesta a declarat pentru Medika TV că, în ultima vreme, la nivelul întregii țări a fost remarcată o creștere a numărului de pacienți infectați cu noul coronavirus care sunt internați în spitale și care provin din rândul copiilor. Această creștere este pusă pe seama modului în care s-a socializat în perioada sărbătorilor de iarnă.

„Între 5 și 10% din noile cazuri zilnice infectare cu noul coronavirus sunt înregistrate în rândul copiilor. S-a înregistrat o ușoară creștere în ultima perioadă a cazurilor care ajung la spital, dar rata îmbolnăvirilor se menține, în linii mari, în limitele care existau și anterior”, a declarat dr. Mihai Craiu.

Medic român, declarație incendiară. „Deocamdată, ar trebui să evităm să ne pupăm copiii sau nepoții”

Acesta a mai spus că o măsură de preventie împotriva covid, oricât de radicală ar putea suna, ar fi evitarea momentelor de tandrețe în familie. Dr. Mihai Craiu este de părere că părinții și bunicii ar trebui să evite să-și mai sărute copiii.

„E un gest care face parte din umanitatea noastră, așa ne exprimăm afecțiunea. Dar, din păcate acest gest nu este recomandat acum. O să putem să ne pupăm în siguranță copiii și nepoții când o să avem două doze de vaccin făcute. Nu vrea să fiu înțeles greșit. Ce vreau să spun e un îndemn la responsabilitate.

Câtă vreme bună parte din cei infectați nu au simptome, iar proporția variază între 25-40 la sută dintre cei infectați care nu dezvoltă simptome și, de bună credință, își pupă copiii, nepoții. Deocamdată ar trebui să evităm atingerea cu salivă a unor părți ale corpului copilului, care ar putea ajunge în vecinătatea ochilor, nasului și gurii”,  a spus dr. Mihai Craiu.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel