Medic român: 10 lucruri de aplicat în fiecare zi

Vasi Rădulescu, medic român, a dezvăluit care sunt cele 10 lucruri pe care ar trebui să le aplicăm în fiecare zi.
10 lucruri de aplicat în fiecare zi:
1. Mergi pe jos cât de mult poți.
2. Învață ceva nou. Orice.
3. Fă un bine cuiva.
4. Stai 10-15 minute doar tu cu tine.
5. Scrie dimineața pe un bilet 5 chestii pe care vrei să le rezolvi. Ele sunt provocarea ta.
6. Citește cel puțin 30 de pagini dintr-o carte.
7. Ține-ți camera în ordine perfectă.
8. Vorbește cu prietenii.
9. Mănâncă echilibrat, în doză potrivită, cu cât mai multe alimente proaspete și cât mai puțin procesate.
10. Mergi puțin pe drumul visurilor tale, a scris medicul pe Facebook.

Vasi Rădulescu, medic român, spune că „între cum gândești și cum trăiești stă o discrepanță”. Iată mesaj apărut pe pagina sa de socializare.

„10 gânduri de om prost:

Dacă ai apucat să faci o greșeală, vei învăța negreșit din ea, dar o vei repeta într-un fel sau altul la nesfârșit. E-n natura omului.

Gândul îți fuge spre incertul viitor, răvășești amintiri din trecut și stai prea puțin în prezent. Iar când crezi că stai în prezent, îți spui: mă gândesc ce ar trebui să fac acum; eludezi astfel prezentul cu gândurile tale și nu apuci niciodată să te bucuri cu adevărat de el. Fii una cu natura, aici și acum.

Tot alergând după fericire te vei împiedica de lucrurile scăpate de cei care aleargă în fața ta. Ce-ar fi să te oprești și să te bucuri de ce ai sau, mai mult, de ceea ce ești?

Spune ceea ce simți, chiar dacă pare deranjant pentru celălalt. Păstrând totul în propria cutie craniană, nu numai că ții pe loc lăstarii evoluției, dar naști chiar monștri.

Lasă deoparte toate cărțile în care unii îți arată cum să gândești și gândește singur. E cel mai bun mecanism de a-ți promova atributele personale. În tine stau forțe de nebănuit. Scoate-le, joacă-te cu ele, învață să le manipulezi încetând a mai învăța mereu ce spun alții.

Nu ai cum să te schimbi

Doar disimulezi. Transformarea e de fapt dezvelirea de false straturi și descoperirea adevăratei tale persoane. Devino cel ce ești cu adevărat, cum zicea Nietzsche.

Trăiește într-un univers pe care dacă ți-l faci prieten, ajungi să nu te mai intereseze conceptele de timp și spațiu, ci adevărul. Pe cel absolut nu-l vei atinge niciodată, dar oricum te va încălzi ideea. Fericirea e un derivat de adevăr.

Personalitatea e cel mai de preț cadou. Când întâlnești un om deosebit, nu te mai uiți cum e îmbrăcat, ce telefon are sau câte carduri deține în portofel. Vei vrea să îl ții aproape pentru personalitatea sa care îți exaltă toate straturile de neuroni.

Între cum gândești și cum trăiești stă o discrepanță. Uriașe probleme vin de aici. Gândește mai puțin, trăiește mai mult și veritabil în prezent, bucurându-te de ceea ce ești în această lume, cu recunoștință în fiecare zi.

Când știi să trăiești singur și te iubești pe tine, vei ști să trăiești cu altcineva și să-l iubești scuturându-i cu fiori fiecare celulă”, a scris, joi, medicul Vasi Rădulescu pe Facebook.

Recent Posts

Alimente și vitamine care pot provoca apariţia pietrelor la rinichi

Pietrele la rinichi, cunoscute si sub denumirile de calculi renali sau litiază renală/urolitiază, sunt mici formaţiuni compuse…

19 minute ago

Scandal după moartea lui Silviu Prigoană. Demers fără precedent făcut de Adriana Bahmuţeanu

După moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu a cerut emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care…

49 de minute ago

Rafila a găsit explicaţia pentru decesul de la Sp. Târgu Jiu: Lipsă de empatie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că goana după căutarea în cadru legal a situaţiilor care…

o oră ago

HOROSCOP. ZODIILE care vor păși cu dreptul în 2025 şi vor fi protejate de astre

În 2025, anumite semne zodiacale vor fi mai favorizate decât altele, având parte de un…

2 ore ago

STUDIU. Utilizarea reţelelor sociale, rol important în reducerea simptomelor depresiei

Un studiu realizat de un grup de cercetători chinezi sugerează că utilizarea reţelelor sociale ar…

2 ore ago

Medic ortoped: TOP 5 ponturi pentru tratarea durerilor articulare în sezonul rece

Potrivit studiilor, condiţiile meteorologice influențează în mod direct sănătatea oaselor și a mușchilor, însă nu…

3 ore ago

Citeste si: