Din cuprinsul articolului
Medic, recomandari privind alimentația, pe perioada caniculei. Meteorilogii au anunțat caniculă în aproape toată țara, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
Canicula a pus stăpânire pe întreaga ţară – până miercuri, cel puţin, avem un cod roşu de temperaturi extreme în aproape toate regiunile. Maximele vor trece de 42 de grade, de aceea medicii ne recomandă să evităm expunerea prelungită la soare şi să ne hidratăm.
„În cea mai mare parte a țării, valul de căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.
Informaţiile publicate de <a href=”https://euronews.ro”>euronews.ro</a> pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor”, potrivit ANM.
În acest context, medicii vin cu recomandări privind alimentația, pe perioada caniculei. O atenţie sporită ar trebui să acordăm şi alimentaţiei, spune medicul Gabriel Pănculescu.
„Anumite fructe și anumite legume sunt hidratante, de exemplu: pepenii, căpşunile, portocalele sau citricele ne pot ajuta și ele să ne menținem hidratați. De asemenea, legumele, dacă alegem spanac, dacă alegem salată combinate cu câteva semințe, combinate poate cu mentă, combinate cu lămâie, /…/ ne pot ajuta să ne simțim mai bine”, potrivit dr. Gabriel Pănculescu, potrivit RRA.
Așadar, de evitat sunt alimentele grase, picante ori foarte fierbinţi, dar şi berea rece ori alte băuturi alcoolice, pentru că acestea ne pot deshidrata.
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…
Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a propus un leac pentru ciocurile din călcâie. După spusele ei, ciocurile…
Din învățămintele rămase de la Părintele Cleopa, descoperim cel mai mare demon pe care noi…
Vești noi pentru seniori. Seniorii cu venituri mai mici de 3.000 de lei ar putea…