Medic ortoped: Încălțămintea nepotrivită poate duce la această boală. Aceste obiecte de încălțat, pe termen lung, distrug picioarele

Medicul ortoped Răzvan Ene explică cum ne poate afecta încălțămintea sănătatea, dar și care este cea mai recomandată încălțăminte.

„În primul rând, coloana vertebrală este unul dintre segmentele scheletului care poate genera tulburări ale mersului. Dintre afecțiunile cele mai frecvente se numără cifoscoliozele, care pot fi congenitale sau dobândite.

O cifoscolioză și o scolioză în general, în funcție de gradul lor de severitate, pot genera o astfel de tulburare de mers.

Dacă vorbim de afecţiunile congenitale, ne putem referi la displazia de dezvoltare a șoldului, care ulterior se va traduce într-o luxaţie congenitală de șold. Aceasta poate fi unilaterală sau bilaterală.

Când este unilaterală cu atât mai mult va fi mai evidentă. Există un mers special, se numește trendelenburg când pe un membru apare o scurtare pe fondul acestei displazinii.

De foarte multe ori, poate fi bilaterală și atunci deficitul de mers este mai puțin sesizabil, dar nu înseamnă că suferințea nu există.

Coborând spre articulația genunchiului iarăși sunt fel și fel de patologii care în general provoacă diformități. Deci toate aceste lucruri inițial provoacă o tulburare de statică care ulterior se va traduce într-o tulburare de dinamică a mersului.

Şi la nivelul piciorului sunt o grămadă de diformități care pot fi congenitale sau dobândită ca urmare a traumatismelor sau alte afecțiuni de tip ortopedic și care la rândul lor pot provoca tulburări de mers.

Începând cu vârsta de 25 de ani începe o regresie în termeni metabolici

Pe măsură ce avansăm în vârstă și trecem de vârsta de 25 de ani, când începe o ușoară regresie în termeni metabolici apare artroza în care se manifestă progresiv o boală lent progresivă până la formele cele mai severe.

Daca ne gândim la copii aceste diformități pot fi considerate elastice și dacă sunt prinse într-un timp relativ propice pentru copil un tratament conservator poate fi eficient. Vorbim aici despre posturi, masaje, tot felul de tipuri de recuperare.

La pacientul adult însă sunt deja fixate aceste diformități și, într-adevăr, fără o intervenție chirurgicală de corecție nu prea putem face nimic.

O intervenție chirurgicală, fie ea și ortopedică, chiar dacă nu aduce un risc vital, în esență, nu este o bucurie categoric, dar cu un rezultat corect postoperator, făcând abstracție de momentele în care pacientul poate că are o restricție de 4 săptămâni, 6 săptămâni, 8 săptămâni, dar în momentul în care se poate mobiliza cu un cadru de mers, cu cârje, cu orice formă de susținere suplimentară trecând de această perioadă, desigur că totul este compatibil cu o viață normală.

Încălțămintea ne poate indica imediat că ceva nu este în regulă cu piciorul nostru, că se uzează preponderent pe marginea internă sau pe marginea externă.”, a explicat medicul ortoped la Antena3.

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Ce înseamnă o încălţăminte potrivită

„Pantofii sport sunt definitiv cea mai comodă încălţăminte. Dar nici nu poţi să-i spui unei femei frumoase să nu poarte stiletto. Tocurile înalte sunt estetice, dar pe termen lung distrug picioarele. Apar nişte diformităţi care se vor manifesta nu doar la nivel funcţional, ci şi dureros. Apar acele monturi. Pe cât posibil, să utilizăm o încălţămite lejeră.

De ce ne strică balerinii mersul

Balerinii nu sunt cel mai recomandat tip de încălţăminte, întrucât au de cele mai multe ori o talpă subţire, care nu urmăreşte curburile anatomice ale tălpii.

Sunt la îndemână, dar nu sunt cea mai corectă încălţăminte. Au tendinţa de a coborâ bolta plantară. Balerinul este o încălţăminte traumatizantă.

Cât dăunează şlapii picioarelor

Şlapii pot provoca fel şi fel de leziuni cutanate. Nu pot spune că nu este o încălţăminte comodă, dar a se evita.

Patologia piciorului se poate repercuta până la nivelul coloanei vertebrale. O problemă de mers, în timp, se va transpune într-o patologie a genunchiului sau într-o patologie a şoldului.”, a mai spus Răzvan Ene.

 

 

Recent Posts

Regula de aur a dietelor de slăbit. Un medic endocrinolog ne spune cât de mult este indicat să slăbești într-o săptămână

Regula de aur a dietelor de slăbit. Un medic endocrinolog ne spune cât de mult…

14 minute ago

HOROSCOP 5 noiembrie 2024. Momente dificile pentru unele zodii

Horoscopul zilei de marţi, 5 noiembrie 2024, anunţă momente dificile pentru unii nativi ai zodiacului.…

10 ore ago

Senatul a adoptat un proiect de lege privind controlul medicamentelor care conțin substanțe stupefiante și psihotrope

Senatul României a aprobat un proiect de lege inițiat de Guvern care prevede reglementarea unor…

10 ore ago

TOP 5 beneficii pentru sănătate ale ceaiului de cătină

Acest ceai, preparat din fructele bogate în vitamine și minerale ale cătinei, este recomandat în…

11 ore ago

Medicii sunt în alertă: temuta gripă australiană H3N2 a ajuns în Europa! LISTA simptomelor

Autorităţile medicale sunt în alertă, după ce în Italia s-a înregistrat primul caz de gripă…

11 ore ago

Citeste si: