Sari la conținut

Medic italian: ”Acest produs ieftin și ușor de găsit, tratează ciuperca vinovată de apariția cancerului, mai eficient decât orice medicament”

De-a lungul timpului, medicii au încercat tot felul de metode pentru a trata cancerul. O terapie mai puţin cunoscută însă este cea cu bicarbonat de sodiu, iniţiată de doctorul italian Tullio Simoncini (foto), specializat în oncologie, diabet şi tulburări metabolice.

Apariţia tumorilor este declanşată de o ciupercă
Încă de când a intrat la Facultatea de Medicină, Simoncini (născut în 1951) şi-a dat seama că ceva nu este în regulă cu cancerul şi cu modul în care acesta este tratat, aşa că a început să facă singur cercetări. Astfel, doctorul de la Roma a descoperit că toate bolile grave se comportă la fel, indiferent de localizarea din corp, că ele au un numitor comun şi că tumorile canceroase sunt întotdeauna albe. Aşa a ajuns la concluzia că apariţia cancerului este declanşată de o ciupercă, Fungi Candida, iar sistemul imunitar slăbit (cauzat de mâncăruri şi băuturi cu aditivi, chimicale agricole, tehnologie cu frecvenţe electromagnetice, microunde, medicamente farmaceutice ori stres) îi permite bolii să se manifeste. În plus, medicul susţine faptul că iradierea şi chimioterapia distrug celulele.

Nu faceţi tratamentul singuri acasă!
Când a realizat că această boală este de fapt o infecţie sau o infestare fungală, doctorul italian a început să caute o substanţă care să o omoare. El şi-a dat seama că medicamentele antifungale prescrise nu dau rezultate, pentru că fungii încep să se hrănească astfel cu ele, deşi scopul lor iniţial era să înlăture cancerul. În acest sens, el a găsit ceva mult mai simplu: bicarbonatul de sodiu. Din cercetările făcute de medic reiese că acesta e singurul produs la care Candida nu se poate adapta. Pacientului i se dă bicarbonat de sodiu cu apă, pe cale orală, dar şi intern, de exemplu cu ajutorul unui endoscop (un tub lung şi subţire care, în general, se foloseşte la vizionarea corpului pe interior, fără a folosi bisturiul). Acesta ajută la plasarea bicarbonatului de sodiu direct pe cancer, adică direct pe fungi. Atenţie! Nu faceţi tratamentul singuri acasă cu bicarbonat din comerţ, pentru că acesta conţine şi alţi aditivi. În plus, cura presupune cantităţi şi administrare diferite pentru fiecare persoană.

Afecţiunile la sân se pot vindeca în doar 6 zile
În jur de opt milioane de oameni mor de cancer în fiecare an pe plan global şi se preconizează că până în anul 2030 cifra va ajunge la 12 milioane de decese anual. Pentru a stopa această creştere, Simoncini prezintă pe site-ul său cazurile multor pacienţi pe care i-a ajutat să se vindece. Cei mai mulţi au renunţat la chimioterapie sau operaţii dureroase şi au urmat tratamentul deloc dureros şi invaziv al italianului, iar după câteva luni, rezultatele analizelor s-au schimbat în bine. Experimentele medicului Tullio Simoncini arată că 99% dintre cazurile de cancer la sân, spre exemplu, se pot vindeca în doar şase zile, folosind doar un cateter care spală tumoarea cu soluţie de bicarbonat de sodiu. Cu toate acestea însă, autorităţile din Italia au ignorat multă vreme documentaţia prezentată de Simoncini, sub pretextul că a recomandat metode de tratament care nu au fost aprobate.

Inedit! Egiptenii din Antichitate ştiau despre proprietăţile vindecătoare ale substanţelor antifungale, iar cărţi indiene de acum 1.000 de ani recomandă pentru tratarea cancerului substanţe alcaline.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel