Deși multă lume consideră intoleranța la lactoză doar un moft, statisticile și studiile medicale spun clar că este o afecțiune demnă de luat în seamă. La ora actuală, trei sferturi din populația globului suferă de intoleranță primară la lactoză.
“Cei mai mulți dintre noi suntem programați genetic ca după vârsta de 2-10 ani uneori și mai târziu, să nu mai tolerăm laptele sau produsele lactate. Acest fenomen nu este specific doar omului, ci și tuturor mamiferelor. Nu consider că este o modă, ci este o importantă problemă de sănătate care trebuie depistată”, spune Cristina Ailenei, medic specialist gentică.
Balonarea, scaunele diareice, dureri abdominale și flatulența sunt simptome care ar trebui să-i pună pe gânduri pe toți cei care consumă frecvent lapte. Acestea apar după 30 minute și până la două ore de la consumul lactatelor. Pentru că simptomele pot fi și întâlnite și în cazul altor afecțiuni intestinale, medicii pledează pentru o vizită la gastroeneterolog.
“Episoadele repetate conduc la spitalizări frecvente, scădere ponderală. Consecința pe termen lung a intoleranței la lactoză este hipocalcemia ce conduce la osteoporoză și risc de fracturi osoase. De aceea, sunt necesare suplimente de calciu și vitamina D la pacienții cu intoleranță la lactoză”, afirmă dr. Ailenei.
La ora actuală, există mai multe teste pentru depistarea intoleranței la lactoză: teste de încărcare cu lactoză, testul de toleranță la lactoză și măsurarea activității lactazei direct la nivelul mucoasei intestinale. Toate au însă și dezavantaje ceea ce a dus la înlocuirea lor cu testele genetice.
“Testul genetic are avantajul că este simplu de efectuat, sunt necesari 5 mililitri de sânge venos, nu expune pacientul la efectele negative legate de ingestia lactozei ca în cazul primelor două teste enumerate mai sus, nu este un test invaziv. Atunci cand nu se poate face diagnosticul diferențial între intoleranța la lactoză și alte afecțiuni gastrointestinale care conduc la simptomatologie similară (boala celiacă, Boala Crohn, colita ulceroasă), testul genetic este de mare ajutor”, recomandă specialista în genetică medicală.
Cât privește alimentația, aceasta trebuie recomandată de un gastroenterolog în echipă cu un nutriționist. În unele cazuri, intoleranța nu exclude consumul de lactate precum untul, iaurtul și brânza maturată. În plus, se pot consuma înlocuitori vegetali precum cei din soia, cocos, migdale sau orez. Atenție însă la etichete, pentru că lactoza există și în mezeluri, deserturi sau produse de panificație.
Silviu Prigoană, cunoscut pentru implicarea sa în afaceri și în spațiul public, a avut o…
În 2023, numărul cazurilor de rujeolă la nivel global a crescut semnificativ, ajungând la aproximativ…
Ana Birchall, fost ministru al Justiției și actualmente candidată independentă la alegerile prezidențiale din 2024,…
Avertismente și provocări pentru toate zodiile. Conform astrologilor Cristina Demetrescu, Mihai Voropchievici și Mariana Cojocaru,…
Pensionarii membri ai uniunilor de creație au întâmpinat dificultăți în privința majorării indemnizațiilor din cauza…
După decesul lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuțeanu, mama celor doi copii pe care îi are…