Din cuprinsul articolului
Un medic neurochirurg din Michigan a fost găsit împușcat mortal și înfășurat într-un cearșaf, în podul locuinței sale din SUA.
Moarte violentă pentru dr. Devon Hoover, un neurochirurg în vâstă de 53 de ani, din Michigan. Acesta a fost executat în stil mafiot și găsit împușcat în podul conacului său care valorează peste 1,2 milioane de dolari.
Mașina medicului a fost descoperită într-o locație separată, iar Departamentul de Poliție din Detroit a declarat că unitatea de omucideri investighează cazul.
Poliția a vizitat locuința, după ce acesta nu s-a prezentat la o petrecere de familie. Zona reprezintă unul dintre cele mai luxoase cartiere din oraș, numeroase celebrităţi locuind acolo.
Foștii pacienți și-au amintit de el ca fiind un medic amabil și talentat.
„Nu numai că a fost un chirurg fantastic, ci o ființă umană minunată. Acele trei zile în spital [după operație] venea dimineața să te verifice, te suna după externare pentru a te verifica,”,a spus Adam Walder, un pacient de 20 de ani, pentru WXYZ.
Poliția din Detroit are o persoană suspectă în custodie după moartea neurochirurgului. Șeful poliției James White a declarat că bărbatul a fost arestat sub acuzații care nu au legătură. Numele lui și acuzațiile nu au fost făcute publice.
Urmează ca Biroul Medicilor legiști din comitatul Wayne să confirme că dr. Devon Hoover a fost împușcat de mai multe ori în cap. Moartea lui a fost considerată omucidere.
White a spus că anchetatorii cred că Hoover l-a cunoscut pe bărbat, dar a refuzat să comenteze în continuare.
„Acea persoană este acolo pentru o acuzație fără legătură, dar suntem încrezători că această persoană are informații despre ceea ce s-a întâmplat”, au declarat autoritățile.
Șeful poliției a spus că împușcătura „nu a fost un act întâmplător”, iar autoritățile încă investighează motivul.
Familia lui Hoover a declarat la începutul acestei săptămâni pentru NBC: „Ne întristează moartea lui prematură și ne va fi foarte dor de el. Suntem atât de recunoscători pentru cuvintele frumoase și poveștile oamenilor care i-au fost pacienți. Și-a folosit talentele pentru a binecuvânta pe mulți.”
Hoover a lucrat ca neurochirurg la Spitalul Ascension și a locuit în cartierul de lux Boston Edison al orașului.
Ascension Michigan a declarat că Hoover a fost un „membru dedicat și bine respectat” al echipei.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…