Din cuprinsul articolului
Directorul medical al Institutului Matei Balş, Adrian Marinescu, atrage atenţia că numărul crescut de cazuri de rujeolă este o consecinţă a lipsei de protecţie prin vaccinare.
„Este clar că lipsa de protecţie prin vaccinare ne-a dus la această situaţie. În ultimele săptămâni am avut o creştere clară, cu un număr mare de cazuri. Era de aşteptat şi ne gândeam că putem să ajungem inclusiv la epidemie”, a declarat medicul pentru Agerpres.
Potrivit acestuia, persoanele vaccinate sunt protejate de această boală. „În continuare discutăm despre vaccinare, vorbim de reguli de igienă, începând cu spălatul mâinilor cu apă şi săpun. Discutăm despre un element destul de important: la prima simptomatologie copilul nu va merge la şcoală, adultul tânăr nu va merge la locul de muncă.
Mai ales în perioada pre-eruptivă, vorbim despre o simptomatologie care poate să semene cu o răceală. În felul acesta, lucrurile se pot ţine sub control, dar atrag atenţia asupra unui aspect important – în imediata apropiere sau în săptămânile care urmează ne aşteptăm şi la o intensificare a circulaţiei pentru virusurile gripale şi, în general, pentru virusurile care se transmit pe cale respiratorie şi atunci vom avea şi rujeolă, vom avea şi gripă, vom avea şi alte virusuri şi situaţia poate fi destul de complicată”, a explicat dr. Marinescu.
Boala se transmite uşor, iar izolarea durează în medie o săptămână de la erupţia cutanată
„Se transmite uşor (rujeola). Fără discuţie că masca protejează mai ales dacă persoana are o simptomatologie respiratorie acută, indiferent că vorbim de gripă, că vorbim de rujeolă, că vorbim de altă situaţie în care este o infecţie cu virusul care se transmite respirator. Evident că ajută, mai ales în spaţiile închise. Nu înseamnă însă că nu trebuie să fie şi izolat.
În principiu, vorbim de o săptămână, vorbim de perioada în care are erupţia. De obicei, diagnosticul se pune când este erupţie. De atunci, va fi cam o săptămână. Depinde de evoluţie, depinde de monitorizarea pe care o face în raport cu medicul de familie sau medicul pediatru”, a completat Adrian Marinescu.