Medic: ”De multe ori constipația este cauzată de problemele biliare. Există plante care drenează ficatul și fierea și au efect laxativ”

Laxative naturale. Alimentele mai consistente pot duce la probleme de digestie și la suprasolicitarea ficatului. Putem, totuși, să ajutăm organismul, consumând anumite alimente sau ceaiuri de plante. 

Medicul primar Alice Popescu ne recomandă următoarele remedii naturiste, care contracarează efectele alimentelor mai puțin sănătoase.

„Există plante care drenează ficatul și fierea, precum sunătoarea, păpădia, cicoarea sau o plantă mai aromată, cum este busuiocul. Acestea ajută la o mai bună digestie și se consumă sub formă de ceaiuri. Pentru situația în care ne confruntăm cu crampe abdominale și diaree. În afară de binecunoscutul ceai de mentă, se poate aplica o compresă caldă cu această plantă”, sfătuiește specialistul.

Chiar dacă, în această perioadă, ultimul aliment la care ne gândim este salata de crudități, medicul recomandă să o consumăm alături de friptură sau alte alimente grele, pentru a evita constipația.

”De multe ori constipația este cauzată de problemele biliare, fierea nu se eliberează în intestine așa cum trebuie. Dând o plantă care are efectul de a stimula secreția și eliberarea bilei se reglează tranzitul intestinal. Ca exemple, amintesc rostopasca, păpădia, sunătoarea, cicoarea. Apoi, o linguriță de ulei de ricin luat pe stomacul gol are efect laxativ asupra organismului”, adaugă medicul.

Alimentele care detoxifiază ficatul

Excesul de grăsimi afectează, în primul rând, ficatul. Ca să-i „ușurăm” munca, putem consuma salate verzi cu păpădie, cicoare, anghinare și rostopască, remedii la îndemână, capabile să detoxifice.

„Practic, curăță ficatul. Sunt plante cunoscute pentru acțiunea lor tonică, depurativă. La fel de bun este și untișorul sau leurda, lângă care putem să alăturăm o friptură”, recomandă Alice Popescu.

Cum scapi de kilogramele în plus cu ajutorul plantelor

Chiar dacă nimic nu poate înlocui o dietă sănătoasă și echilibrată, când vine vorba de siluetă, există plante, care ne ajută să ne detoxifiem organismul și să scăpăm ușor de kilogramele în plus. „Pot fi consumate plante cu efect diuretic, precum păpădia, socul, coada calului, ortosifon împreună cu plante cu efect laxativ, senna, crușin, cascara, frunza de lotus”.

Doctorul Alice Popescu avertizează, însă, că plantele cu efect laxativ trebuie și ele consumate cu prudență, deoarece pot afecta digestia, în mod special dacă sunt sub formă de capsule.

„Diureticele vegetale, care se iau sub formă cu ceai, nu au efect foarte intens și astfel pot fi luate pe o perioadă mai îndelungată. Există și sub formă de pastile și capsule, iar perioada de timp în care pot fi luate sub această formă este specificată pe prospect.

Dacă luăm laxative, nu este indicat să consumăm în doze foarte mari și nu mai mult de 2-3 săptămâni, pentru că ne putem da digestia peste cap și putem provoca o iritație a intestinului.În general, dacă este vorba de planta ca atare, doza este de o linguriță la o cană de apă clocotită pentru infuzie și se iau 2-3 căni pe zi“, conchide specialistul.

Recent Posts

HOROSCOP 18 noiembrie 2024. Oportunităţi pentru unele zodii!

Horoscopul zilei de luni, 18 noiembrie 2024, aduce schimbări importante pentru cei mai mulți nativi…

6 ore ago

Obiectul pe care NU este bine să-l pui pe noptiera din dormitor. Aduce ghinion şi te poate îmbolnăvi!

Din cauza acestui obiect, multe persoane se aleg cu probleme de sănătate și stări neplăcute,…

7 ore ago

TESTUL rapid care îţi arată dacă ai probleme cardiovasculare

Acest tip de test este utilizat în evaluarea fizică a fluxului sanguin arterial al mâinilor.…

7 ore ago

Alimente și vitamine care pot provoca apariţia pietrelor la rinichi

Pietrele la rinichi, cunoscute si sub denumirile de calculi renali sau litiază renală/urolitiază, sunt mici formaţiuni compuse…

8 ore ago

Scandal după moartea lui Silviu Prigoană. Demers fără precedent făcut de Adriana Bahmuţeanu

După moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu a cerut emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care…

8 ore ago

Rafila a găsit explicaţia pentru decesul de la Sp. Târgu Jiu: Lipsă de empatie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că goana după căutarea în cadru legal a situaţiilor care…

9 ore ago

Citeste si: