Din cuprinsul articolului
Medic de la Spitalul Militar, cercetat de DNA. A fost prins cu bani și bijuterii de 300.000 de euro. Cunoscutul medic ar fi cerut șpagă. Care era suma cerută.
Medicul colonel Alexandru Florin Săvulescu, șef al Secției de Chirurgie Generală II din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” din Capitală, este cercetat de procurorii DNA pentru că ar fi primit bani și bijuterii contra unor servicii medicale, notează RTV.
Potrivit unor surse din anchetă, citate de RTV, medicul este acuzat că cerea spagă câte 3.000 de euro pentru fiecare intervenție de micșorare a stomacului.
În sertarele biroului său au fost găsiți bani și bijuterii în valoare de 300.000 de euro, susțin surse din spital, citate de Libertatea.
Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – „Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari” au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile, începând din 16 septembrie, a inculpatului Alexandru Florin Săvulescu, a anunțat DNA, luni, 19 septembrie.
„În cursul anului 2022, inculpatul Săvulescu Alexandru Florin, medic militar la spitalul de urgenţă menţionat mai sus, ar fi primit de la mai multe persoane foloase necuvenite constând în bani şi bijuterii, în legătură cu intervenţii chirurgicale şi examene de specialitate, efectuate asupra acestora sau asupra unor apropiaţi ai acestora”, potrivit unui comunicat al DNA, citat de RTV.
Medicul se află sub control judiciar
Cât se află sub control judiciar, medicul Săvulescu trebuie să respecte o serie de obligaţii, printre care se numără: să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta.
Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
În plus, medicului Săvulescu Alexandru Florin i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, au mai transmis procurorii, citați de RTV.