Radio România Actualități a realizat un interviu cu medicul Adrian Marinescu, de la Institutul Național de Boli Infecțioase, în legătură cu cel mai fierbinte subiect la nivel mondial: coronavirusul.
Cât de pregătiți suntem, există posibilitatea să avem și noi în țară cazuri de infectări? Iată ce spune medicul.
Tratamentul împotriva coronavirusului nu există decât pentru formele severe şi nu este un tratament care să fie dovedit sau standardizat. Sunt nişte încercări care s-au făcut şi în alte părţi în lume, le facem şi noi, cu nişte medicamene care au legătură cu medicaţia de la infecţia HIV.
E de fapt o combinaţie. Practic, acele medicamente se folosesc pentru formele acelea de 5% severe, de complicaţii respiratorii, cu risc major. Acele persoane care au formele severe trebuie să ajungă să fie şi într-o terapie intensivă, cum e de exemplu la Institutul „Matei Balş”.
Noi avem practic şi camerele speciale pentru cei testați pozitiv. Nu vorbim deocamdată de aceste cazuri, dar dacă şi când vor veni, sunt nişte camere speciale, se numesc camere presurizate.
Există teste care se pot cumpăra de la farmacie pentru depistarea îmbolnăvirii cu noul coronavirus?
Adrian Marinescu: Cu siguranţă că nu. Ştiu că e o precizare importantă. Testarea, lăsând la o parte faptul că presupune o analiză complexă, analiză care se face în laboratorul de genetică, acea analiză, conform regulamentului în vigoare și lucrurilor stabilite, este făcută doar în cazul celor care vin din acele zone cu risc și au o simptomatologie. Acele persoane îşi vor face testarea, cu siguranță, în Spitalul de Boli Infecțioase. De ce? Pentru că în situaţia în care ies pozitivi, categoric atunci ei vor merge în locurile speciale din spitalele de boli infecţioase. Adică acolo nu mai vorbim de carantină.
Există medicație preventivă?
Adrian Marinescu: Nu numai ca nu există medicaţie preventivă. Nu există nici măsuri preventive. Nu e vaccin, nu e nimic standardizat la nivelul tratamentului. Singurul lucru pe care îl poţi face preventiv e să izolezi focarul și persoanele respective, exact ceea ce se face acum, începând de la graniţă, continuând cu tot ce înseamnă măsuri de prevenţie, chiar şi cele uzuale. Chiar şi regulile de igienă, purtarea măştii şi evitarea zonelor aglomerate înseamnă măsurile pe care fiecare dintre noi le poate lua tocmai ca să se izoleze şi de coronavirus. Există două tipuri de medicamente: sunt medicamentele simptomatice, pentru formele uşoare şi medii, exact aceleaşi medicamente care se dau şi în caz de gripă sau în alte situaţii, strict pentru simptome, iar medicamentele de care vă spun şi care nu sunt standardizate, dar au nişte baze științifice, în intervalul ăsta scurt, de când vorbim de coronavirus, sunt strict pentru cazurile severe.
La „Matei Balș” aveți medicamentele acestea?
Adrian Marinescu: Da, bine, medicamentele acestea înseamnă o combinație care e uşor de obţinut. Nu sunt medicamente deosebite. E o combinaţie între medicamente care țin de infecția HIV și medicamente care ţin de gripă.
Cum vă feriţi dumneavoastră de acest coronavirus în institut și când nu sunteți în institut?
Adrian Marinescu: Când suntem în institut, categoric că sunt regulile de cea mai înaltă precauție, să numim în felul ăsta, adică avem costumele standardizate, tot felul de proceduri. Costumele se folosesc o singură dată, măşti şi aşa mai departe, adică sunt echipamente care se consumă pentru orice suspiciune reală de coronavirus.
Chiar dacă nu am avut până acum, fiecare pacient, mă refer la suspiciune reală, cei care vin din regiunile pe care le ştim, în toate aceste cazuri noi luăm măsuri ca şi cum ar fi un pacient cu coronavirus. Pacientul nu ajunge în gardă. Pacientul ajunge într-un circuit separat, care e special pentru suspiciune de coronavirus şi în situaţia în care se va confirma, din păcate, dacă vom avea astfel de situaţii, v-am spus, sunt acele camere speciale, există terapie intensivă, există tot ce e nevoie. Să sperăm că sunt cazuri izolate şi că nu o să vorbim de un focar în adevăratul sens al cuvântului. În exterior, regulile clare de igienă, cu spălatul mâinilor cu apă şi săpun ori de câte ori e nevoie.
Evit cât pot de mult aglomerarea, iar în plus ar trebui să evităm şi camerele de gardă. Sfatul ar fi următorul: ajungem în camera de gardă în momentul în care avem musai nevoie, în momentul în care ne trimite medicul de familie după o selecţie foarte clară şi, dacă avem o suspiciune cât de mică de coronavirus, categoric că vom suna 112, direcţiile de sănătate publică, va fi şi un telefon verde foarte curând, în aşa fel încât să fim orientaţi şi pentru fiecare caz în parte să se aleagă cea mai bună variantă. Dacă avem o suspiciune mare de coronavirus, atunci categoric va exista un circuit separat, există o ambulanţă de un anumit fel, se merge pe un anumit circuit, se merge direct în zona din spital care deserveşte aceste infecţii.
E bine să privim constructiv înainte, dar cu multă atenţie, spune medicul. Vor fi foarte probabil cazuri de coronavirus în România. Este logic, pentru că se întâmplă în Europa și până la urmă este aproape imposibil să nu avem cazuri de coronavirus, dar e important să nu avem un focar, să avem cazuri izolate, aşa cum se întâmplă în cele mai multe dintre ţările europene. Important este să păstrăm în mod constant aceste lucruri de care vă spuneam şi asta nu pentru o săptămână, două. E posibil să fie vorba de luni de zile, a mai declarat medicul Adrian Marinescu, de la Institutul Național de Boli Infecțioase, în interviul acordat Radio România Actualități.
Sezonul Săgetătorilor le oferă nativilor mai multă poftă de viață ca niciodată şi se anunţă…
În această săptămână, influențele astrologice și mesajele runice prezentate de Alina Bădic și Mihai Voropchievici…
Guvernul oferă un nou ajutor financiar pentru persoanele defavorizate. În acest scop, autorităţile au modificat…
Un nou studiu, publicat în revista științifică Alzheimer’s Association, relevă că medicamentele pentru afecțiunile cardiovasculare…
Hipertensiunea arterială este atunci când citirile variază în mod constant de la 140 mmHg sau mai…
Cum să nu vă mai roadeți unghiile? Unul dintre obiceiurile „urâte” comune este roaderea unghiilor.…