Categories: Ştiri sănătate

Medic: „Copiii nevaccinaţi sunt cei care aduc bolile şi care le răspândesc celorlalţi“

Proiectul legii vaccinării este ca, la data înscrierii copiilor sau tinerilor într-o colectivitate de învăţământ, să fie solicitată o adeverinţă care să ateste efectuarea vaccinurilor obligatorii, care să fie eliberată de medicul de familie sau de furnizorul de servicii medicale de vaccinare. Cu alte cuvinte, din toamnă, copiii nevaccinaţi nu vor putea merge la școală.

„Această prevedere este una corectă, de­oarece atât timp cât copilul stă acasă, fără să fie inclus într-o colectivitate, este alegerea familiei dacă îl vaccinează sau nu. Însă, când te duci într-o colectivitate, la şcoală de exemplu, unde marea majoritate a copiilor s-au supus acestor rigori, consider că lucrurile nu pot fi lăsate aşa. Neconformarea la un anumit program naţional este valabilă numai în contextul în care acoperirea vaccinală ar fi de 95%, care i-ar acoperi inclusiv cei care nu sunt vaccinaţi din diferite conside­rente: fie au contraindicaţii, fie au concepţii şi păreri diferite. Având în vedere că acum această acoperire vaccinală este mai mică de 90%, e deja un semn mare de alarmă. Copiii nevaccinaţi sunt cei care aduc bolile şi care le răspândesc celorlalţi. În momentul de faţă acoperirea vaccinală este foarte mică, şi nici nu se poate spera să se ajungă la acea protecţie indirectă, care face ca cei nevaccinaţi să fie acoperiţi de imunitatea celorlalţi“, a precizat dr. Anca Deleanu, medic de familie şi preşedinte al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, filiala Iaşi.

„Părinţii trebuie să îşi vaccineze copiii la maximum, fără discuţie, deoarece cei care duc o propagandă anti-vaccinare sunt cel puţin ignoranţi. Am lansat o întrebare unei săli de 200 de persoane, şi anume dacă au căţei acasă şi dacă sunt nevaccinaţi. Evident că toţi aveau câini vaccinaţi. De aceea am pus problema: de ce câinii să fie vaccinaţi şi nu şi copiii? Mulţi părinţi au spus că de la vaccinul ROR se declanşează autismul, ceea ce este o eroare maximă, pentru că un medic avizat, antrenat şi competent poate pune acest diagnostic înainte de un an. Nu are nicio legătură“, a punctat prof.dr. Marin Burlea, citată de ziaruldeiasi.ro

Recent Posts

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

9 minute ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

39 de minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

o oră ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 ore ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

3 ore ago

Citeste si: