Sari la conținut

Medic celebru, prins în flagrant în timp ce lua șpagă. Polițiștii l-au luat direct din sala de operații

Sursă foto: ASSMB
Spitalul Clinic Colentina

Medic celebru, prins în flagrant în timp ce lua șpagă. Un cunoscut chirurg din Capitală a fost ridicat de autorități dimineața, chiar din sala de operații.

Polițiștii și procurorii l-au surprins în timp ce primea mită de la un pacient care avea nevoie de o intervenție minim invazivă, decontată de spitalele de stat.

Marian Deaconu, specialist în chirurgie generală, a fost prins în flagrant în timp ce primea 500 de lei de la un bărbat din Buftea. Incidentul s-a petrecut în sala de operații a spitalului Colentina din București, în apropierea biroului medicului. Suma reprezenta mita cerută pentru îndepărtarea unei alunițe, o intervenție care ar fi trebuit să fie gratuită într-un spital de stat.

Se pare că același pacient care l-a denunțat pe chirurg i-ar mai fi dat mită de două ori în trecut.

Medic celebru, prins în flagrant în timp ce lua șpagă

Anchetatorii au găsit în buzunarul medicului și o sumă considerabilă, aproximativ 400 de euro, pe care i-ar fi primit în aceeași dimineață de la o altă pacientă. Autoritățile au stabilit că acest chirurg, cunoscut în Capitală, obișnuia să ia bani de la pacienți pentru operații minim invazive, motiv pentru care este acum cercetat pentru luare de mită în formă continuată.

Marian Deaconu a fost dus la audieri cu un mandat de aducere. Administrația spitalelor din Capitală nu a comentat cazul specific, dar a condamnat ferm luarea de mită și a declarat că se află la dispoziția autorităților în legătură cu acest incident.

„Din păcate, corupția este încă un fenomen răspândit în societate și nu ocolește nici sistemul sanitar”, a transmis Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București într-o declarație pentru Știrile PRO TV.

Salariile medicilor și asistenților au fost majorate chiar anul acesta, după ce sindicatele din domeniul sanitar au amenințat cu greva generală. Astfel, dacă efectuează și gărzi, salariul unui medic primar chirurg poate ajunge la peste 3.000 de euro lunar.

 

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel