Din cuprinsul articolului
Coordonatorul Secţiei de Chirurgie Plastică de la Spitalul de copii “Sf. Maria” din Iaşi, dr. Sidonia Susanu, a vorbit despre cazul Alexei, tânăra care și-a pierdut ambele brațe în urma unui accident produs la sfârșitul săptămânii trecute, la Pașcani.
„Este într-adevăr un drum relativ lung, între momentul de început pe care îl consider a fi 2 decembrie 2010, momentul în care am venit la Spitalul de Copii din Iași, în acel moment practic nu exista chirurgie plastică și reconstructivă la spitalul de copii, nu exista aparatură, instrumentar dedicat chirurgiei plastice. Din acel moment și până astăzi a fost un întreg proces de modernizare, de convingere în vederea dotării cu aparatură și tehnică, dar și în vederea implementării conceptului de reconstrucție în cadrul spitalului”, a declarat Dr. Sidonia Susanu.
Cazul Alexiei a fost unul extrem de complex
Medicul spune că a fost nevoită în trecut să facă performanță cu lupele personale într-un caz complex, intervenția fiind extrem de dificilă. Din fericire, a fost un succes. În plus, își aduce aminte de momentele în care a fost nevoită să opereze la dublu tocmai pentru că au existat perioade fără instrumentar de specialitate modern, scrie Antena 3.
“Prima provocare a fost replantarea a patru degete unui adolescent în vârstă de 17 ani, doar cu lupele personale care erau inadecvate pentru acest tip de intervenție, practic magnificaţia necesară replantării degetelor ţi-o poate oferi doar microscopul operator”, a mai spus doctorul.
Starea Alexiei Tudose este una stabilă acum
Dr. Susanu mărturisește că tânăra este stabilă în momentul de față și face progrese din punct de vedete psiho-emoțional, mai ales că este încurajată de apropiați.
“În această dimineață fetița este bine, din punct de vedere biologic este stabilă, din punct de vedere psihologic face pași foarte mari pentru recuperare psiho-emoţională mai ales că întreaga familie este acum alături de ea, tatăl s-a întors în ţară, colegii săi o încurajează, întreg personalul medical este în jurul acestei copile.