Medic: “Cancerul uterin prezintă din timp simptome. Unul dintre primele semne e…”

Cancer simptome femei. Pentru prevenirea cancerelor ginecologice, este recomandată prezentarea femeii o dată pe an la medicul ginecolog pentru efectuarea de investigaţii. Astfel, cancerele ginecologice pot fi observate înainte de a deveni active sau din primele faze. Efectuarea acestui consult este de importanţă vitală chiar dacă simptomele nu sunt prezente, susţin medicii.
Mahmut Guden, medic chirurg specialist în ginecologie şi obstetrică afirmă că nu există o cauză comună pentru cancerele ginecologice şi că următorii factori măresc riscul apariţiei sale: Creşterea numărului de celule în cazul cancerului de uter, obezitatea, menstruaţia la vârstă mică (înainte de 12 ani), menopauza la vârste înaintate (după 55 de ani), tratamentul cu hormoni estrogeni, afecţiunile de ovar polichistic, medicamentele utilizate pentru cancerul la sân, rude care au avut cancer la sân sau intestin, hipertensiune, diabet, expunerea abdomenului la radiaţii.

Anamneza genetică măreşte riscul

În cazul cancerului de col uterin, următorii factori sunt consideraţi drept factori de risc: fumatul, afecţiunile transmise pe cale sexuală în special infecţia cu virusul  papillom (HPV), activitatea sexuală la vârstă mică, femeile cu parteneri multipli, situaţia socio-economică precară.
“În cazul cancerului ovarian nu a putut fi specificată o cauză specială însă se consideră că vârsta, factorii ereditari, dieta bogată în grăsimi animale, utilizarea pudrei şi factorii genetici influenţează apariţia cancerului ovarian.
Spre exemplu, riscul ca o femeie să aibă cancer ovarian este de 1,4% în timp ce acest procent creşte la 5% în cazul în care femeia are o rudă de gradul întâi care a avut cancer ovarian şi la 7% în cazul în care femeia are două rude de gradul întâi care au avut cancer ovarian”, explică medicul.

Simptomele cancerelor ginecologice

Simptomele cancerelor ginecologice sunt diferite în funcţie de organul pe care îl afectează. Simptomele  cancerului de col uterin pot apărea sub forma hemoragiei vaginale după actul intim, creşterea în volum sau timp a menstruaţiei, scurgeri vaginale de culoare maro. În faze avansate, pot fi observate dureri de mijloc sau inghinale, dificultate la urinare sau edem la nivelul membrelor inferioare.

Simptome de cancer la menopauză

”Cancerul uterin este un tip de cancer care prezintă din timp simptome.Un simptom înainte de menopauză sau în timpul menopauzei sunt hemoragiile anormale. Cancerul ovarian prezintă simptomele târziu iar simptomele nu sunt specifice afecţiunii. Edemul abdominal, durerea, creşterea perimetrului abdominal, hemoragia vaginală anormală sunt simptomele cele mai des întâlnite.
Deoarece simptomele apar foarte târziu, 70% din cazurile de cancer ovarian sunt diagnosticate în faza a 3-a sau a 4-a. Simptomele care intervin cel mai des în cazul cancerului vulvar sunt mâncărimea cronică, masă la palparea vulvei, hemoragie şi ulcere”, declară reprezentanţii Grupului Internaţional de Spitale Medical Park din Turcia.

Diagnostic timpuriu prin testul Papanicolau

Pe măsură ce sunt dezvoltate metode pentru diagnosticarea cancerelor ginecologice, procentul de reuşită pentru tratament creşte în mod proporţional. Dintre cancerele ginecologice cancerul de col uterin este tipul de cancer care în ultimii ani este diagnosticat din ce în ce mai timpuriu.
“Pe baza testului Papanicolau se efectuează analiza citologică a celulelor colectate din colul uterin iar astfel modificările celulare care au potenţial de a deveni celule canceroase pot fi depistate timpuriu.
Odată cu eliminarea acestor leziuni s-a constatat o reducere importantă a numărul de decese în urma cancerului de col uterin. Astfel, un singur test Pap smear negativ, reduce riscul cancerului de col uterin în procent de 45%. Nouă teste Papanicolau efectuate în timp reduc acest risc până la 99%”, explică chirurgul.
Feriţi-vă de obezitate! Printre metodele care pot fi utilizate pentru prevenirea cancerului uterin se numără prevenirea obezităţii, neutilizarea estrogenilor şi tratamentul corect al afecţiunilor uterine care este posibil să se transforme în cancer.

“În cazul utilizării pastilelor contraceptive şi a existenţei cazurilor de cancer ovarian în familie pot fi recomandate intervenţii profilactice. Adică, ovarele pot fi extirpate. Însă acest lucru este posibil să nu elimine întotdeauna posibilitatea apariţiei cancerului. Cea mai bună metodă de protecţie împotriva cancerelor ginecologice este prezentarea la medic pentru consultaţiile anuale de rutină”, conchide dr. Mahmut Guden

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

8 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

9 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

9 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

10 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

10 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

10 ore ago

Citeste si: