Din cuprinsul articolului
Medicul dermatolog Oana Firescu de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti atrage atenţia că, de la vârste tot mai mici, pacienţii se prezintă la medic şi sunt diagnosticaţi cu cancer de piele.
Ea a făcut un apel la oameni să se prezinte la medicul dermatolog, dacă observă aluniţe care apar sau îşi modifică forma. ”Acum cancerul de piele se întâlneşte la vârste mult mai mici, începând cu 30 – 40 de ani sau chiar mai jos şi la toate categoriile de persoane.
Lucrurile sunt puţin împărţite, mai mult vin persoanele mai tinere şi asta este un lucru bun, persoane de 30-35 de ani, poate pentru că sunt şi mai informate, dar din păcate au printre cunoştinţe, printre rude, persoane diagnosticate inclusiv cu melanom, care este o formă extrem de agresivă de cancer. Acest lucru ne bucură fiindcă această prezentare a persoanelor de la vârste mai mici ne poate ajuta în prevenţia cancerului de piele”, a declarat Oana Firescu la Medica TV.
Apel la controale preventive
Întrebată dacă nu cumva ar fi necesară o mai bună informare în oraşele din România, Oana Firescu a făcut un apel la oameni să se prezinte anual la dermatolog.
”Pielea este cel mai mare organ al corpului şi este supus vederii şi practic este una dintre cele mai uşoare metode de a diagnostica un cancer pentru că îl vedem. Da, putem face mai mult noi, medicii dermatologi. Este adevăat că eu pentru orice pacient care vine investighez şi investighez întreaga suprafaţă cutanată.
Există aceste perioada în care e bine măcar o dată pe an să ne prezentăm la dermatolog, pentru o verificare. Cancerul de piele poate fi de două feluri, cancer de piele, spunem noi, bun. Şi al doilea mai puţin bun. Există calcinoamele bazocelulare şi spinocelulare, cele care apar pe zonele expuse la soare, în special la nivelul feţei. Acestea apar la agricultori, marinari, pentru că ţăranul nostru era fototip deschis la culoare şi acest tip de piele se arde mai uşor.
Dacă apare o aluniţă sau o leziune suspectă care a crescut rapid în dimensiune, care şi-a modificat forma, de asemenea, dacă observăm o aluniţă pe care o aveam dinainte, că şi-a modificat forma, a crescut, că ne doare, că sângerează, trebuie să ne prezentăm la medic”, a mai spus Firescu, potrivit sursei citate de News.ro.
Sistemul de diagnostic ABCDE
Diagnosticul bolii este stabilit de dermatolog, dermato-oncolog sau chirurg plastician. Pe lângă examenul clinic, medicul va efectua o biopsie a leziunii cu suspiciune de melanom malign, adică extragerea unui mic fragment de tumoră pentru trimiterea la examen histopatologic.
Dar cel mai important semn al melanomului este schimbarea caracteristicilor unei leziuni pigmentare a pielii sau a unei leziuni nou apărute. Criteriile de evaluare se grupează în „regula ABCDE”:
- A – asimetrie: cele două jumătăți ale leziunii nu se suprapun;
- B – borders (margini): neregulate, imprecise, rugoase;
- C – culoare: colorația leziunii este inegală, zonele mai închise alternează cu cele mai deschise (de la maro deschis până la nuanțe închise de maro și negru), uneori cu zone roz, roșii sau albastre; excepții de la această regulă sunt melanoamele acrome, care nu au culoare și care sunt mult mai greu de identificat. Dacă leziunea este poziționată sub unghie, descoperirea ei este aproape imposibilă;
- D – dimensiuni: un diametru mai mare de șase milimetri este suspect, dar trebuie menționat că există melanoame și cu dimensiuni mai mici;
- E – evoluție: modificarea rapidă a oricăreia dintre caracteristicile descrise anterior.
Principalii factori de risc
- Prezența unor gene: CDKN2A, CDK4, BRCA12, MC1R,M1TF, E318K, POT1, ACD
- Nevii (alunițele) congenitali, în special cei mari, pigmentați
- Antecedente personale sau familiale de melanom – 10% din cazuri sunt forme familiale
- Imunosupresia
- Pielea deschisă la culoare
- Expunerea la radiații UV, arsurile solare
- Expunerea profesională la arsenic, radiu
- Boala Parkinson
- Antecedente de cancer de prostată sau endometrioză, xeroderma pigmentosum
- Vârsta, sexul: înainte de vârsta de 45 de ani femeile sunt mai expuse, dar după 60 de ani riscul este mai crescut la bărbați
- Utilizarea solarului