Te simți deprimat că nu-ți găsești un loc de cazare pentru minivacanță? Medic ATI. „Sunteți norocoși. Mulți nu-și găsesc cazare la ATI, iar restul, se pregătesc de-o înmormântare”
Amin Zahra, s-a mutat în urmă cu 10 ani la Timișoara pentru a urma cursurile Universității de Medicină și Farmacie și a devenit între timp cetățean român. Medicul rezident israelian se află în prima linie și îi ajută pe medicii din secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Timișoara să salveze vieți.
Acesta mărturisește că e din ce în ce mai greu de gestionat partea umană a actului medical. Medicul povestește, într-o postare pe pagina sa de Facebook, experiența lui de la ATI. În ultima postare a spus că tratează o adolescentă de 18 ani, care e în stare foarte gravă, deși nu suferă de alte boli.
„În fiecare zi drumul de la lucru spre casă a devenit unul plin de întrebări și gânduri… Oare cât o să mai țină pandemia asta? Când o să revenim la normal? O să mai scăpăm de combinezoane, măști, mănuși…În același timp gândul îmi fuge și la pacienții mei … Oare mâine, mai apuc să schimb o vorbă cu domnul/ doamna X, voi reuși să-l detubez pe Y?Dacă gândul tău în momentul de față, este unde o să-ți petreci minivacanța și singura problemă a ta, este că locul tău preferat este ocupat, atunci te poți considera norocos, pentru că mulți nu-și găsesc cazare la ATI, iar restul, se pregătesc de-o înmormântare.Am învățat că fericirea nu înseamnă a avea, ci a fi. Așa că vă doresc să fiți sănătoși în drumul vostru spre a avea!”, este mesajul medicului Amin Zahra.
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…