Din cuprinsul articolului
”Nu mă trimiteți să mă sinucid!” Acesta este strigătul de ajutor al medicilor care lucrează în prima linie, care se ocupă de tratarea pacienților cu COVID-19 și care nu au echipamente de protecție.
Cosmin, unul dintre medicii care lucrează într-o secție de terapie intensivă a declarat, pentru EuropaFM că inclusiv mănușile a trebuit să și le cumpere singur.
“Știm cu toții, dreptul la viață este pe locul întâi. Și atunci, nu este nicio problemă, mergem să ne luptăm, dar dați-ne ceva cu care să ne apărăm. Sunt într-un spital mic nu într-unul județean, și pot să vă spun că nu există absolut nimic. Inclusiv mănușile mi le-am cumpărat singur, măștile mi le-am comandat ieri de pe internet. Eu îmi fac meseria, dar nu mă trimiteți să mă sinucid. Dați-mi soluții să mă protejez sau îmi depun demisia. Nu m-am angajat să mă sinucid în România pentru că nu există niciun mijloc de protecție”.
Aproape 300 de cadre medicale, infectate cu noul coronavirus
Un număr de 285 de cadre medicale din ţară sunt infectate cu noul tip de coronavirus, potrivit raportărilor către Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Ministerul Sănătăţii precizează că dintre cele 285 de cadre medicale – 91 sunt medici, 90 – asistenţi medicali, 26 – infirmiere, 8 – îngrijitoare şi 70 – personal auxiliar.
Pe judeţe situaţia se prezintă astfel:
* Arad – 16 (5 medici, 3 asistente, 8 personal auxiliar)
* Bucureşti – 45 (14 medici, 11 asistente, 5 infirmiere, 15 personal auxiliar)
* Botoşani – un medic
* Cluj – două persoane personal auxiliar
* Constanţa – un asistent medical
* Covasna – 6 (5 medici, 1 asistent)
* Galaţi – 4 (3 medici, 1 personal auxiliar)
* Hunedoara – 15 (13 medici, 1 îngrijitoare, 1 personal auxiliar)
* Iaşi – 3 (2 medici, 1 asistent)
* Neamţ – 7 (2 medici, 3 asistenţi, 1 infirmieră, 1 personal auxiliar)
* Suceava – 181 (43 medici, 70 asistente, 20 infirmiere, 7 îngrijitoare, 41 personal auxiliar)
* Timiş – 2 (1 medic, 1 personal auxiliar)
* Vrancea – 2 (2 medici).