Sari la conținut

Medic, acuzat că a smuls capul unui bebeluș în timpul nașterii

spital
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

Un medic e acuzat că a smuls „cu totul” capul unui bebeluș în timpul nașterii, chiar sub privirile tatălui copilului. Familia susține că nou-născutul a fost în viață în timpul nașterii până când a avut loc incidentul îngrozitor, pe 1 mai, într-un spital din Brazilia.

De asemenea, părinții au acuzat Spitalul das Clinicas da UFMG, din Belo Horizonte, în statul brazilian Minas Gerais, că a făcut presiuni asupra lor pentru a semna documente care să acopere detaliile.

Mama, pe nume Ranielly Coelho Santos, a depus o plângere la poliția locală două zile mai târziu, iar autoritățile au confirmat ulterior că medicul este investigat, potrivit DailyStar.

Potrivit rapoartelor presei braziliene, Ranielly, care are deja o fiică de nouă ani, a fost spitalizată pe 24 aprilie.

La momentul respectiv, mama se afla în doar 28 de săptămâni de sarcină, iar pe 1 mai medicii i-au indus travaliul.

În timpul nașterii, obstetricianul l-ar fi chemat pe tatăl fetiței pentru a urmări îndeaproape nașterea.

Cum ar fi încercat spitalul să-i șantajeze pe părinți

Tatăl susține că fiica sa clipea și își mișca gura, așa că el susține că era vie și sănătoasă.

Dar, potrivit raportului depus la poliție, medicul a apăsat-o pe burta mamei pentru a scoate mai repede corpul copilului.

În timpul acestui proces, tatăl dezorientat susține că capul copilului a fost „smuls”.

În raportul poliției se mai spune că familia a fost abordată ulterior de un asistent social de la spital, care a spus că unitatea va suporta toate costurile pentru înmormântarea bebelușului.

Dar oferta ar fi fost valabilă doar dacă erau de acord să semneze documente care să ateste că „autopsia a fost deja efectuată la spital”, că „trupul copilului a fost deja examinat” și că „trupul nu va fi trimis la Institutul de Medicină Legală (IML)” pentru analize suplimentare.

Potrivit avocatei Jennifer Valente, familia a refuzat să semneze hârtiile, iar rămășițele copilului sunt examinate la IML.

Spitalul ar fi refuzat să comenteze pentru presa locală, iar rezultatul autopsiei nu a fost făcut public. Ancheta poliției este în curs de desfășurare

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel