Sari la conținut

Cum afli că te-ai maturizat? Deciziile și acțiunile care arată că ai învățat din greșeli

miros neplăcut

Cum afli că te-ai maturizat? Deciziile și acțiunile care arată că ai învățat din greșeli. Putem să ne criticăm dur sau putem să ne învățăm lecția.

Acestea sunt cele mai importante două direcții cu care se confruntă oamenii, iar de cele mai multe ori nefericirea este adusă de prima variantă, iar maturizarea vine din a doua.

Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), tot ce știm în evoluția noastră vine dintr-un „așa nu merge”, care a motivat omul să caute varianta care este cea mai potrivită pentru a-i satisface nevoile.

“Atunci când ne condamnăm pentru o greșeală, alegem o atitudine care ne limitează creșterea și ne încurajează stagnarea.

Atunci când facem o greșeală, învățăm modurile în care nu este potrivit să abordăm lucrurile din viața noastră. Când eșuăm într-o relație, învățăm cum să facem lucrurile diferit pe viitor. Când greșim la job, învățăm cum putem să ne îmbunătățim abilitățile.

Când greșim față de cineva drag, învățăm cum are nevoie să fie iubit și care îi sunt rănile din spate. Cu fiecare greșeală făcută, primim lecții foarte prețioase despre noi, viață și ceilalți. Întrebarea este alta aici: Ce alegi să păstrezi după greșeală? Sentimentul de vinovăție, de lipsă de valoare sau sentimentul de bucurie pentru o lecție proaspăt învățată Pentru că, secretul succesului – unul dintre ele, desigur – asta e”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Totodată, specialistul afirmă că orice alegem să credem despre greșeală definește dacă ne apropiem sau ne îndepărtăm de succes:

1.Dacă alegem varianta în care ne învinovățim constant pentru alegerile făcute, respingem lecția și tot ce vom face va fi să atragem aceleași situații, până când vom fi gata să alegem lecția în locul criticii, adică să alegem să ne maturizăm.

2.Dacă alegem varianta în care primim lecția și conștientizăm că am făcut cea mai bună alegere pe care o puteam face, la momentul respectiv, pentru noi, atunci vom putea înainta în viață cu mai multă înțelepciune, adică ne vom maturiza. Modul în care ne raportăm la greșeală stabilește dacă ne îndreptăm către succes și evoluție sau către tipare repetitive, autoînvinuire și nemulțumire cu privire la propria viață, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel