Din cuprinsul articolului
Guvernul a adoptat o hotărâre care prevede, pentru creşterea accesului populaţiei la servicii de depistare precoce a cancerului de col uterin şi cancer mamar.
Astfel, va fi asigurată posibilitatea ca asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice să se acorde şi prin cabinete mobile – unităţi medicale mobile, caravane medicale şi cabinete medicale mobile -, în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate.
„În aplicarea Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului, persoanele asigurate cu suspiciune de afecţiune oncologică care nu sunt transportabile cu mijloace de transport convenţionale vor putea beneficia de transport sanitar neasistat dus-întors la ambulatoriul de specialitate clinic sau paraclinic pentru servicii necesare în vederea diagnosticării”, precizează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), referitor la hotărârea care modifică şi completează Contractul-cadru.
Acces mai facil la investigaţii şi tratament de specialitate
Actul normativ cuprinde şi prevederi menite să scurteze traseul pacienţilor cu suspiciune de boală oncologică până la diagnosticare, respectiv traseul de monitorizare a pacienţilor diagnosticaţi cu boală oncologică.
Astfel, atât pentru persoanele care nu pot face dovada calităţii de asigurat cât şi pentru cele asigurate, se introduce posibilitatea efectuării serviciilor paraclinice necesare diagnosticării de către medicii de specialitate din ambulatoriul clinic şi medicii de familie, în limita dotărilor şi competenţelor, ca urmare a constatării suspiciunii bolii oncologice cu ocazia acordării consultaţiei.
„Pentru transpunerea în practică a acestei prevederi, se vor încheia acte adiţionale la contractele cu cabinetele respective, decontarea lunară a serviciilor menţionate urmând să se facă la nivelul realizat, conform programului de lucru asumat şi declarat în actul adiţional.
În limita dotărilor şi competenţelor, aceleaşi cabinete vor avea şi posibilitatea să efectueze investigaţiile paraclinice necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu boli oncologice, în cazul în care aceste investigaţii se pot efectua în regim ambulatoriu, potrivit ghidurilor de practică medicală, avizate de Ministerul Sănătăţii”, se mai arată într-un comunicat citat de Agerpres.