Sari la conținut

Măsuri necesare pentru ca școlile să rămână deschise. Medic pediatru: „Chiar dacă ești vaccinat poți să te îmbolnăvești dacă nu porți mască și mergi în aglomerație”

Elevi cu mască

Măsuri necesare pentru ca școlile să rămână deschise. Medic pediatru: „Chiar dacă ești vaccinat poți să te îmbolnăvești dacă nu porți mască și mergi în aglomerație”.

Medicul pediatru Mihai Craiu a atras atenția că, în contextul în care spitalele de pediatrie din București sunt pline de copii infectați cu Covid, doctorii trebuie să decidă cine are prioritate la internare. El a ținut să precizeze că părinții copiilor cu Covid nu sunt vaccinați.

„Am ajuns în situația de a trebui să ne gândim pe cine trebuie să internăm primul”

„Acum este atât de rău, încât noi, la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului, suntem plini. Etajul de copii cu maladie SARS-CoV-2, ei și părinții lor, e plin. Nu mai avem pe unde să-i punem.

Lumea nu realizează că am ajuns în situația de a trebui să ne gândim pe cine trebuie să internăm primul. Evident că nu e nimeni, din punct de vedere moral, atât de stâncă, încât să zică: primul venit, primul internat. Sunt tot felul de emoții, de povești, de pacienți care sunt mai grav. Dar am ajuns într-o poziție în care nu e ușor să fii medic de gardă în România astăzi.

(…) Bine, nu sunt foarte grav bolnavi. Noi nu avem voie să-i ținem pe cei de terapie intensivă. Dar au nevoie de ajutor, au febră, au diaree, nu pot să mănânce.

Avem în momentul acesta cel mai mic (pacient) un nou-născut, de câteva zile, iar cel mai mare minor are 17 ani – e mama unui alt copil internat, știți că noi suntem campioni în Uniunea Europeană la mame minore. Avem și celelalte mame, care sunt adulți.

Nu e bine. Și o să fie din ce în ce mai mulți și, din păcate, unii vor avea nevoie de oxigen, de perfuzie, de medicație specifică. (…) Un copil de o lună nu merge nici în club, nici niciunde. A luat de la părinți, de acasă. Mama lui e pozitivă și ea”, a declarat Miahi Craiu, potrivit Digi24.

Medic pediatru: „Chiar dacă ești vaccinat poți să te îmbolnăvești dacă nu porți mască și mergi în aglomerație”

În același context, al creșterii numărului de infectări cu noul coronavirus în rândul copiilor, medicul pediatru susține că „închiderea școlilor este cea din urmă decizie care trebuie luată”. Pentru a preîntâmpina o astfel de decizie, dr. Craiu oferă o serie de măsuri preventive.

„Fac un rezumat al repetatelor mele postări privind maladia COVID-19 pe tema bolii la copil și impactul acesteia asupra comunității și a școlilor.

1. Copilul se poate infecta cu SARS-CoV-2 la fel ca și adultul. Dar infecția produce boală cu simptome sâcâitoare într-o proporție mult mai mică decât la adult. 80% din copii au ceva modest și 20% au nevoie de consult medical. Aici link despre când trebuie apelat la medic.

2. Varianta delta este mult mai contagioasă decât precedentele și ca atare îmbolnăvește mai mulți copii în același timp. Asta a dus la creșterea cu 12% a frecvenței complicației severe (MIS-C) în SUA, din august 2021 încoace. 5217 cazuri de la începutul pandemiei și 46 decese.

3. Lipsa vaccinării adulților și lipsa respectării regulilor de prevenție (inclusiv la vaccinați!) duce la creșterea numărului de infecții. Chiar dacă ești vaccinat poți să te îmbolnăvești DACĂ nu porți mască și mergi în aglomerație. Vaccinarea scade riscul de maladie gravă și deces, NU anulează riscul de a transmite boala. Ești contagios mai puțin timp decât un nevaccinat, dar ești, in cazul infectării.

4. Inchiderea școlilor este cea din urmă decizie ce trebuie luată. Se impune înainte de lockdown și e o măsură disperată, extremă. Academic, emoțional și somatic lipsa școlii, în format fizic, are efecte dezastruoase asupra copiilor. Degeaba nu se infectează cu SARS-CoV-2 acum dacă devin fobici, anxioși, obezi, dependenți de ecrane, miopi, pe viață!”, a atras atenția dr. Craiu, într-o postare pe contul său de Facebook.

Măsuri necesare pentru ca școlile să rămână deschise

Pentru a rămâne școlile deschise trebuiesc:

a. Vaccinați adulții din jurul copiilor mici.

b. Respectate strict regulile de protecție (mască, distanțare, aerisit des).

c. Testare periodică frecventă la elevi & profesori. Se pare că se va face…

d. Analiză frecventă a transmiterii comunitare și decizii punctuale, în fiecare școală în parte. Nu inchidere fără discernământ a tuturor școlilor din județ/țară.

e. Instituirea unui cadru ferm de pedeapsă a celor care nu respectă regulile în vigoare. Nu impotența sau bășcălia actuale…

f. Luarea unei decizii ferme, asumate, cu argumente și acțiuni transparente, de către autorități. Niciodată nu vom fi toți de acord cu varianta X sau Y. Temporizarea e cea mai proastă soluție.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel