Coronavirusul pare că a închis planeta. Și Europa este profund afectată. Italia se află în centrul problemelor legate de misteriosul virus.
În cea mai lovită ţară de coronavirus din Europa, Italia, numărul pacienţilor infectaţi a continuat să crească la aproape 28.000. 2158 de pacienţi au murit în numai trei săptămâni de la începutul epidemiei.
1851 de pacienți sunt în stare gravă, internați la terapie intensivă, cu 179 mai mulți decât duminică. Dintre aceștia, 823 sunt în Lombardia, regiunea cea mai afectată de epidemie. La nivel național, 2158 de pacienți au murit, dintre care 349 doar în 24 de ore.
Toată Italia a intrat în carantină de câteva zile, deplasările cetățenilor pe străzi fiind limitate, Guvernul de la Roma a adoptat un decret în valoare de 25 de miliarde de euro pentru sprijinirea familiilor și firmelor. O sumă de 3,5 miliarde de euro va fi destinată sistemului sanitar național și Protecției civile, aflate în prima linie în lupta împotriva epidemiei de coronavirus, potrivit ministrului economiei, Roberto Gualtieri.
Franţa intră în izolare totală pentru cel puţin 15 zile, a anunţat preşedintele Emmanuel Macron, care a subliniat: „Suntem în război, un război sanitar, iar inamicul este peste tot”. Pentru a încetini viteza de răspândirea a virusului, nimeni nu mai are voie să-şi părăsească locuinţa, decât pentru urgenţe.
Emmanuel Macron: Să respectăm sfaturile medicale. Este singurul mod de a proteja persoanele vulnerabile, de a avea cât mai puțini concetățeni infectați, de a reduce presiunea pe serviciile de reanimare, pentru ca ele să fie în stare să facă față valului de cazuri grave care deja se profilează în unele regiuni. Am decis să înăspresc măsurile în ceea ce privește reducerea deplasărilor și contactelor noastre la strictul necesar. De mâine de la prânz, pentru cel puțin 15 zile, deplasările noastre în exteriorul domiciliului vor fi reduse la maximum. Toate întreprinderile trebuie să se organizeze pentru a facilita munca la distanță. Guvernul va preciza modalitățile de aplicare a noilor reguli în această seară. Orice încălcare a noilor măsuri a fi sancționată.
În Franţa s-a înregistrat, ieri, un nou record, de 1.210 cazuri confirmate în 24 de ore, ridicând totalul îmbolnăvirilor la 6.633. Încă 21 de persoane au decedat, numărul total al victimelor ajungând la 48, potrivit Rador.
Cu peste 9 mii de cazuri de COVID-19, Spania a închis la miezul nopţii frontierele pentru cei care nu sunt cetăţeni rezidenţi sau muncitori transfrontalieri.
Controalele la graniţele terestre împiedică accesul turiştilor în Spania, dar nu limitează transportul de mărfuri. Ministrul de interne Fernando Grande-Marlaska a precizat că măsura este necesară pentru protejarea securităţii şi a sănătăţii populaţiei, prin oprirea răspândirii cornavirusului.
Fernando Grande-Marlaska: Până la finalizarea stării de urgenţă, se permite intrarea în Spania pe cale terestră doar a cetăţenilor spanioli, a rezidenţilor în Spania, a muncitorilor transfrontalieri şi a persoanelor care dovedesc că se află în situaţii cu nevoi speciale sau de forţă majoră. Autorităţile speră ca măsurile adoptate să aibă un impact rapid.
Ungaria a închis graniţele pentru străini de azi-noapte. Noile interdicţii se aplică atât la punctele rutiere şi feroviare de trecere a frontierei, cât şi pe aeroporturi şi la graniţele aflate pe căile navigabile. Ca parte a măsurilor pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, începând de astăzi nu vor mai putea fi organizate diverse manifestări, vor fi închise cluburile, cinematografele şi instituţiile culturale, iar restaurantele, cafenelele şi unităţile comerciale vor putea fi deschise doar până la ora 15:00, excepţie fiind în cazul magazinelor alimentare, farmaciilor şi drogheriilor.
Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…
Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…
Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…
În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…