Din cuprinsul articolului
În timp ce varianta Delta se răspândește într-un ritm accelerat, autoritățile au implementat o serie de măsuri care să limiteze transmiterea în colectivitate. Cu toate acestea, persoanele vaccinate nu vor avea parte de aceleași reguli.
Persoanele vaccinate, se pare, vor putea să se deplaseze pe timpul niopții, spre deosebire de persoanele nevaccinate. De asemenea, românii care s-au imunizat vor beneficia și de alte libertăți. În funcție de rata de infectare, românii vor fi supuși unor măsuri anti-COVID.
Pentru prima dată de la începutul pandemiei, autoritățile au stabilit măsuri diferite pentru persoanele imunizate față de cele care nu s-au vaccinat. Astfel, persoanele vaccinate se pot deplasa fără restricții în localitățile carantinate dacă au certificatul digital. În plus, copiii sub 12 ani nu vor mai avea nevoie de acest document pentru accesul în interiorul spațiilor publice, comunică RRA.
Persoanele care trăiesc în zonele unde pragul incidenței de infectare cu SARS-CoV-2 este de 6 la mia de locuitori nu vor avea voie să iasă din locuințe vineri, sâmbătă și duminică între orele 20:00 şi 5:00 – aceasta este noua hotărâre a Guvernului adoptată, ieri, în a doua ședință din această săptămână, dedicată noilor măsuri din pandemie.
Tot în localitățile unde incidența este de 6 la mia de locuitori sau peste operatorii economici vor avea program de lucru cu publicul între orele 5:00 și 18:00; copiii până la 12 ani nu trebuie să prezinte certificatul verde acolo unde acesta este cerut pentru adulți și pentru copiii de peste 12 ani.
Şi o altă măsură adoptată ieri: persoanele vaccinate pot să se deplaseze în afara locuinței și în zonele unde pragul incidenței este mai mare de 6 la mia de locuitori, dar trebuie să prezinte certificatul verde sau certificatul de vaccinare.
În București unde a luat a infectării lor este de 3,65 la mia de locuitori, Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență se reunește astăzi, noile restricții urmând să fie aplicate de sâmbătă noapte.
În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…
Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…